Mesajul Iuliei Navalnaya, după atacul din Rusia: Cei implicați în această crimă trebuie să plătească

Iulia Navalnaya, soția regretatului lider al opoziției ruse Aleksei Navalny, decedat în februarie într-o colonie penitenciară din Rusia, și-a exprimat condoleanțele după atacurile de vineri seară din apropierea Moscovei.

Într-o postare pe X, Navanlnaya și-a exprimat condoleanțele față de victimele atacului armat de la Crocus City Hall, îndemnând ca responsabilii să fie aduși în fața justiției.

Ce coșmar în Crocus. Condoleanțe familiilor victimelor și însănătoșire pentru cei răniți. Toți cei implicați în această crimă trebuie să fie găsiți și făcuți să plătească„, a scris soția disidentului rus.

Alexei Navalnîi – cel mai proeminent opozant al lui Vladimir Putin – a murit luna trecută în timp ce executa o pedeapsă de 19 ani într-o colonie penală din Rusia.

Un atac armat, urmat de un incendiu, s-a produs vineri seară într-o sală de concerte de la periferia Moscovei. Potrivit unui bilanț provizoriu, 40 oameni au fost omorați și peste 100 sunt răniți. Atacatorii au aruncat o grenadă care a declanșat un incendiu.

Citește și: Atac armat, urmat de un incendiu, la o sală de concerte din nord-vestul Moscovei. Trei indivizi mascați au deschis focul. Bilanț provizoriu: 40 de morți și peste 100 de răniți

Din subsolul clădirii, o locație populară pentru concerte din suburbiile Moscovei, au fost evacuate o sută de persoane. Alții au fost salvați de pe acoperișul clădirii într-o impresionantă desfășurare de forțe.

Ucraina neagă orice implicare în atacul armat de la Moscova

Ucraina nu are absolut nicio legătură cu atacul armat care s-a soldat vineri cu zeci de morţi şi peste 100 de răniţi la Moscova, a declarat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak

Distribuie știrea