Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, le recomandă cetăţenilor români din Israel să fie „extrem de vigilenţi, prudenţi şi să evite zonele care sunt declarate cu stare de urgenţă, precum şi pe cele care sunt afectate de situaţia de conflict”. Până acum nu există nicio cerere de asistenţă consulară din partea vreunui cetăţean român din zonă.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
„Mesajul pe care îl adresez cetăţenilor români – şi vom emite în cursul zilei de astăzi şi o alertă de călătorie specifică – este acela de a fi extrem de vigilenţi, prudenţi, să evite zonele care sunt declarate cu stare de urgenţă, sunt deja anumite zone din Israel care au acest regim, să evite deplasările care nu sunt necesare în regiune, în aceste zone care sunt afectate de situaţia de conflict şi, dacă este posibil şi pot face lucrul acesta, să părăsească zonele respective”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu astăzi, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
El a adăugat că este foarte important să se acţioneze spre o detensionare a acestei situaţii, în scopul evitării de pierderi omeneşti.
„Am văzut că deja există pierderi de vieţi omeneşti şi regretăm profund faptul că în aceste zile au existat astfel de pierderi de vieţi omeneşti din partea atât israeliană, cât şi palestiniană. Dorim ca aceste pierderi de vieţi omeneşti să fie evitate, este foarte important să se acţioneze spre o detensionare a acestei situaţii şi, de asemenea, dorim ca în perioada următoare să vedem că există eforturi în vederea detensionării acestei situaţii”, a subliniat ministrul.
Potrivit şefului diplomaţiei române, „până în momentul de faţă, nu există niciun fel de cerere de asistenţă consulară din partea vreunui cetăţean român de acolo”.
„În momentul de faţă, în Fâşia Gaza există, conform datelor pe care le avem, între 320 şi 350 de cetăţeni români, inclusiv cu dublă cetăţenie”, a menţionat Aurescu.
În altă ordine de idei, Bogdan Aurescu a spus că nu doreşte să speculeze asupra evoluţiilor viitoare, dar a accentuat că, pentru România, este important să înceteze tirurile de rachete care vizează ţinte civile locuite din Israel.
„Nu aş vrea să speculez asupra evoluţiilor viitoare, pentru că ele nu depind de România, ele depind de acţiunile celor două părţi. Este foarte important, din punctul de vedere al României, ca aceste tiruri cu rachete care vizează ţinte civile locuite din Israel să înceteze, pentru că ele provoacă acţiunea de răspuns legitimă a Statului Israel. Mai departe vom vedea care este evoluţia în continuare. În cazul în care vor exista evoluţii semnificative, evident ne vom adapta acţiunea noastră, inclusiv în ceea ce priveşte asistenţa eventuală, dacă ea va fi necesară, pentru cetăţenii români din zonă”, a punctat ministrul.
Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a informat că, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a fost constituit la nivelul instituţiei un Task Force care s-a întrunit de urgenţă pentru „monitorizarea permanentă şi evaluarea situaţiei din Israel”, precum şi identificarea principalelor direcţii de acţiune menite să sprijine cetăţenii români şi membrii de familie ai acestora care se află în zona afectată de conflict.
MAE arată că urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei din Israel şi condamnă cu fermitate tirurile de rachetă lansate din Fâşia Gaza, care vizează zone civile locuite din Israel.
Bogdan Aurescu a participat astăzi la un eveniment organizat de Comisia pentru apărare din Senat, în parteneriat cu MAE şi MApN, cu tema „România şi sistemul NATO de rachete balistice defensive – o contribuţie strategică transatlantică pentru securitatea Euro-Atlantică”.