METEO | Regim termic în scădere şi precipitaţii mixte la nivelul întregii ţări, în următoarele două săptămâni

29 Noiembrie 2021, 13:09 (actualizat 29 Noiembrie 2021, 13:16) |

METEO

În Banat, la începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade şi cea a minimelor de la -1 la zero grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 12 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3 – 4 grade şi ale minimelor de la -1 la -2 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 5 grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -2 şi zero grade. Vor cădea precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi mixte, în general slabe şi cu caracter temporar, începând din 2 decembrie şi până la sfârşitul perioadei de referinţă.

În regiunea Crişanei, la începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade şi cea a minimelor între -1 şi -2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 11 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3 grade şi ale minimelor în jurul a -2 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 4 grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -2 şi zero grade. Vor cădea precipitaţii local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi mixte, în general slabe şi cu caracter temporar, începând din 2 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni.

În Transilvania, valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de două grade şi cea a minimelor între -3 şi -4 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 10 grade, iar cea a minimelor spre două grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, până la medii ale maximelor termice de două grade şi ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a două grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -4 şi -2 grade. Vor cădea precipitaţii în general slabe cantitativ, la început predominant sub formă de
ploaie, apoi ploaie, lapoviţă şi ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, temporar, din 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni.

În Maramureş, valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de două grade şi cea a minimelor de la -1 la -2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 9 grade, iar cea a minimelor spre 3 grade. Vremea se va răci între 3 şi 5
decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 2 – 3 grade şi ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 3 grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -3 şi -1 grad. Vor cădea precipitaţii moderate cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviţă şi ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, temporar, din 2 decembrie şi până la intervalului analizat.

În Moldova, după o primă zi a intervalului, în medie cu valori termice diurne de 12 grade şi minime de 5 – 6 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 3 grade, în medie şi minime de la -2 la zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, valorile termice vor marca o creştere, media maximelor ajungând la 10 – 11 grade şi a minimelor în jurul valorii de 3 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 2 – 4 grade şi ale minimelor între -3 şi -2 grade. Se vor semnala ploi slabe în ziua de 29 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În Dobrogea, după o vreme deosebit de caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 16 grade şi minime în jurul a 8 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 7 grade, în medie şi minime în jurul a zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi astfel că media maximelor va ajunge la 14 – 15 grade şi a minimelor va fi în jurul a 6 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 7 – 9 grade şi cea a minimelor de 1 – 3 grade. Se vor semnala ploi moderate în zilele de 29 şi 30 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni, se vor semnala precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de ploaie.

În Muntenia,
în prima zi a intervalului se vor înregistra, în medie, valori termice maxime de 14 grade şi minime de 6 – 7 grade, însă pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 6 grade, în medie şi minime în jurul a zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi, iar media maximelor va ajunge la 14 – 15 grade şi a minimelor se va situa în jurul a 3 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 5 – 6 grade şi ale minimelor de la -2 la zero grade. Se vor semnala ploi în general slabe în zilele de 29 şi 30 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni, se vor semnala precipitaţii în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

În Oltenia, după o vreme caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 11 grade şi minime de 5 – 7 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 5 grade, în medie şi minime în jurul a zero grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi, iar media maximelor va ajunge la 10 – 11 grade şi a minimelor se va situa în jurul a 3 grade. Pentru următoarele zile şi până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 4 – 5 grade şi ale minimelor de la -2 la zero grade. Se vor semnala ploi în general slabe în 29 noiembrie şi izolat pe 30 noiembrie, iar local şi temporar, începând cu 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni, se vor semnala precipitaţii în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

La munte, în primele două zile, media temperaturilor maxime va scădea de la 0 – 2 grade la -5 grade, iar cea a minimelor de la -1 grad la -7 grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi. Valorile termice maxime vor atinge, în medie, de 3 grade, iar media minimelor nocturne va urca spre -1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice între -2 şi zero grade şi ale minimelor de la -7 la -5 grade. Se vor semnala zilnic precipitaţii, la început mixte, apoi predominant sub formă de ninsoare, iar local şi temporar, cu o probabilitate mai ridicată în intervalele 30 noiembrie – 1 decembrie şi 3 – 9 decembrie, ninsorile moderate cantitativ pot să depună strat de zăpadă.

sursa agerpres

Source

Distribuie știrea