Porci sacrificaţi după tradiţie în Banat
Tradiția spune că în satele românești porcii pentru Crăciun se taie la Ignat, însă în Banat, sacrificarea începe mai devreme, la sfârșitul lunii noiembrie. Oamenii spun că astfel mezelurile, slănina și jambonul au timp să stea suficient la afumat şi să fie numai bune de pus pe masă de sărbători.
Gheorghe Marișescu din Padina Matei a crescut anul acesta trei porci. Pe primul l-a sacrificat că întotdeauna, la sfârșit de noiembrie după obiceiurile transmise din generaţie în generaţie care implică întreaga familie. Iar pregătirile încep din timp – cu o seară înainte se pregătesc condimentele, iar dis de dimineață se încing cazanele.
Înainte de a fi tranșat, porcul trece printr-un ritual de purificare: se face o cruce în fruntea animalului iar o femeie, da cu tămâie și pune sare. Apoi se trece la pregătirea preparatelor care vor stă pe masă de Crăciun: jambon, slănină, caltaboşi sau tobă.
Ziua se sfârșește cu pomană porcului pregătită din carne proaspătă.