Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la TVR: Vom monitoriza cu toată atenția modul în care se desfășoară alegerile din R. Moldova. România susține pe deplin agenda reformatoare a președintelui Maia Sandu

„Am luat notă de decizia pe care președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a luat-o de dizolvare a Parlamentului și de declanșare practic a procesului pentru alegeri anticipate pe 11 iulie”, a declarat, la TVR, Bogdan Aurescu.

„Sperăm din toată inima ca aceste alegeri să fie desfășurate printr-o implicare a guvernului actual de la Chișinău, în așa fel încât să se desfășoare transparent și cu deplină corectitudine”,  a adăugat ministrul Afacerilor Externe.

„Noi vom monitoriza cu toată atenția modul în care se desfășoară aceste alegeri și nu vom ezita să atragem atenția dacă există probleme”, a subliniat Aurescu. „În același timp, vreau doar să mai menționez faptul că România susține pe deplin agenda reformatoare a președintelui Maia Sandu”, a mai precizat el.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a arătat că acțiunile de sprijin pentru Republica Moldova vor continua. Printre acestea, acțiunea de trimitere a vaccinurilor împotriva coronavirusului. Deja peste 300 de mii de doze au fost donate. „Vom vinde din cota noastră vaccinuri pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată să se vaccineze și să pună capăt pandemiei și dincolo de Prut”, a conchis Bogdan Aurescu.

Source

Distribuie știrea