NASA va devia un asteroid, în cadrul unei misiuni de ”apărare planetară”

Peste mai puţin de un an, un vehicul spaţial creat de NASA se va prăbuşi în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a îi devia traiectoria. Misiunea, considerată una de „apărare planetară”, ar trebui să permită omenirii să se protejeze în viitor în cazul unui risc de impact cu un astfel de corp ceresc, informează vineri AFP.

05 Noiembrie 2021, 11:41 (actualizat 05 Noiembrie 2021, 11:43) |

Asteroid, NASA, misiune spațială

Scenariul misiunii duce cu gândul la cel al filmului „Armageddon”, în care Bruce Willis şi Ben Affleck salvau planeta de un asteroid uriaş ce se îndrepta spre Terra.

De această dată, agenţia spaţială americană va realiza un experiment cât se poate de real. Deşi niciun mare asteroid cunoscut nu se află în prezent pe o traiectorie de coliziune, specialiştii de la NASA vor să se pregătească pentru o astfel de eventualitate.

„Nu vrem să ne aflăm în situaţia în care un asteroid se îndreaptă spre Terra şi noi ar trebui să testăm această tehnică abia atunci, pentru prima dată”, a declarat joi într-o conferinţă de presă Lindley Johnson, directorul departamentului de Apărare planetară din cadrul NASA.

Misiunea, denumită DART (săgeată în limba engleză şi acronim pentru Double Asteroid Redirection Test), va fi lansată din California cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX, pe 23 noiembrie, la ora locală 22:20.

Zece luni mai târziu, vehiculul spaţial fabricat de NASA se va izbi de ţinta lui, situată atunci la 11 milioane de kilometri depărtare de Terra – de fapt, în acel moment, asteroidul se va afla în punctul cel mai apropiat de Terra de pe traiectoria sa.

Aproximativ 27.000 de asteroizi apropiaţi de planeta noastră sunt cunoscuţi până la ora actuală.

Asteroidul Bennu, care măsoară 500 de metri în diametru, este unul dintre cei doi asteroizi identificaţi în Sistemul Solar care prezintă cel mai mare risc pentru Terra, potrivit specialiştilor de la NASA.

Însă până în anul 2300, riscul de coliziune este de doar 0,057%.

Sursa Agerpres

Source

Distribuie știrea