O explozie cosmică gigantică, o kilonovă, a difuzat o ploaie de elemente grele în tot Universul, iar acest fenomen a fost observat şi documentat pentru prima dată într-un studiu condus de cercetători italieni şi publicat în revista Nature, informează agenția ANSA.
Coordonat de la Universitatea Tor Vergata din Roma împreună cu Yu-Han Yang şi Eleonora Troja şi cu contribuţia Institutului Naţional de Astrofizică (INAF), studiul ajută la reconstituirea originii şi evoluţiei exploziilor de raze gamma.
Explozia de raze gamma Grb 230307A a fost observată pe 7 martie 2023, de telescopul spaţial Fermi al NASA, la care Italia contribuie prin intermediul Agenţiei Spaţiale Italiene (ASI), al Institutului Naţional de Astrofizică şi al Institutului Naţional de Fizică Nucleară.
Astfel de fenomene generate de catastrofe cosmice sunt foarte scurte – durează în jur de două secunde. Grb 230307A a durat însă aproximativ 40 de secunde.
Utilizând date provenite şi de la telescoapele spaţiale Hubble şi James Webb, cercetătorii italieni au reconstituit evoluţia acesteia, demonstrând că kilonovele pot difuza în cosmos elemente grele, precum lantanidele, care sunt mai cunoscute sub numele de „pământuri rare”: aceleaşi care, pe Terra, se găsesc în smartphone-uri şi în bateriile maşinilor electrice, menționează ANSA, preluată de Agerpres.