Pensionarii spanioli și ”certificatul cu dovada de viață”. Cine riscă să rămână fără pensie dacă nu anunță că încă trăiește

Presiunea pe sistemele sociale din Europa este din ce în ce mai mare, pe măsură ce scad natalitatea, numărul de contribuabili și dinamica economică.

Criza de forță de muncă afectează și ea aceste sisteme publice, pe lângă problemele generate de instabilitatea internațională, crizele post-pandemice și incapacitatea guvernelor de a impune măsuri ferme de reformă economică.

Și din aceste motive, dar și pentru a nu pierde controlul fiecărui ban cheltuit de la buget, statele își iau măsuri de precație și de control suplimentar astfel încât să poată diminua pe cât posibil daunele financiare bugetare.

Pensionarii și ”certificatul cu dovada de viață”. Cine riscă să rămână fără pensie dacă nu anunță că încă trăiește

Bunăoară, cei care primesc o pensie necontributivă și care locuiesc în afara Spaniei trebuie să prezinte dovada de rezidență în primul trimestru al anului, altfel riscă să rămână fără sprijin financiar din partea statului de origine.

„Fe de vida”, cunoscută și sub numele de „acreditación de vivencia”, este un document pe care trebuie să îl prezinte pensionarii de asigurări sociale care locuiesc în afara Spaniei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Muncii și al Economiei Sociale din Spania.

În acest fel, cei care primesc o pensie necontributivă și care locuiesc în străinătate trebuie să certifice în fiecare an că sunt încă în viață și că, prin urmare, continuă să aibă dreptul de a primi pensia.

31 martie, data limită

”Certificatul de dovadă a vieții” trebuie prezentat în fiecare an, în primul trimestru al anului, și anume până la 31 martie.

În cazul în care acest lucru nu se face la timp, pensia nu este pierdută definitiv, ci este suspendată temporar; cei în cauză vor primi o înștiințare pentru a depune documentele necesare la o dată ulterioară.

”Dovada de viață” nu e obligatorie pentru pensionarii rezidenți în Spania

În cazul pensionarilor rezidenți în Spania, obligația de a furniza ”dovada de viață” nu revine beneficiarului pensiei.

În conformitate cu articolul 17.5 din Reglamento General de la Gestión Financiera de la Seguridad Social, această responsabilitate revine instituțiilor financiare, care sunt responsabile pentru informarea organismului ce asigură suportul social-financiar al pensionarului, precizează La Razón.

Cu toate acestea, pensionarilor foarte bătrâni care nu fac tranzacții regulate li se cere, de obicei, să prezinte dovada de viață la bancă sau să meargă la instituție și apoi să informeze funcționarii de la Seguridad Social, mai notează publicația amintită.

Unde este prezentată dovada?

Potrivit portalului web al Sistemului Asigurărilor Sociale de Stat, dovada de viață trebuie prezentată la Direcția provincială a INSS care gestionează fiecare prestație, care este comunicată fiecărui pensionar în „notificarea de reevaluare a pensiei”.

„În mod alternativ, pensionarii cu domiciliul în străinătate pot face dovada de viață la Oficiile de stare civilă consulare, precum și prin prezentare personală sau prin mijloace telematice la ministerele sau secțiile regionale ale Ministerului Muncii, Migrației și Securității Sociale”, explică funcționarii spanioli citați de AS.

De asemenea, trebuie precizat că orice schimbare de adresă, de situație personală sau economică trebuie să fie notificată entității corespunzătoare în termen de 30 de zile.

Totodată, este important de reținut că, în cazul în care are loc suspendarea temporară a pensiei ne-contributive, există o perioadă maximă de 90 de zile pentru a prezenta documentația și a recupera plățile pierdute.

Alternativa: aplicație digitală cu recunoaștere facială

În cazul în care nu se poate prezenta certificatul în niciuna dintre modalitățile de mai sus, Seguridad Social (sistemul asigurărilor sociale din Spania) pune la dispoziția cetățenilor aplicația mobilă cunoscută sub numele de VIVESS.

Detalii despre modul cu se utilizează practic aplicația, AICI.

Aceasta este o aplicație gratuită bazată pe recunoașterea facială biometrică. Ea permite pensionarilor aflați în evidențele INSS (Institutului Național de Securitate Socială) care locuiesc în străinătate să dovedească faptul că au locuit în străinătate, de oriunde din lume și fără a fi nevoiți să se deplaseze.

„Pensionarul, odată ce a finalizat acreditarea rezidenței prin această aplicație, va primi imediat justificarea finalizării acestei proceduri și confirmarea ulterioară din partea INSS, fără proceduri suplimentare”, precizează instituția publică spaniolă.

Distribuie știrea