Pigcasso, porcul artist ale cărui tablouri s-au vândut cu peste un milion de dolari, a murit la vârsta de 8 ani

Pigcasso, porcul incredibil de talentat ale cărui tablouri s-au vândut cu peste un milion de dolari și a fost apreciat ca fiind, potrivit New York Post, „cel mai de succes artist non-uman din istoria lumii”, a murit luna aceasta, la vârsta de 8 ani.

Joanne Lefson, proprietara creativului animal, a anunțat recent decesul acestuia, din cauza artritei reumatoide cronice. Boala o făcuse deja pe Pigcasso, pentru că porcul pictor este de fapt o scroafă, să șchiopăteze cu picioarele din spate, din cauza calcifierii coloanei vertebrale inferioare.

În loc de bacon, a devenit pictoriță

Lefson, o activistă pentru protecția animalelor din Franschhoek, Africa de Sud, a salvat-o pe Pigcasso dintr-un abator când avea doar patru săptămâni, în mai 2016.

Pigcasso ar fi devenit bacon în de 6 luni”, a povestit Lefson. „În schimb, ea a fost salvată și a crescut pentru a inspira milioane de oameni să reconsidere ceea ce mănâncă, prin talentul ei extraordinar”.

Animalul a trăit și a pictat la Farm Sanctuary SA, o fundație non-profit care oferă un loc sigur pentru animalele de fermă salvate în Franschhoek.

Pigcasso, botezată, desigur, după numele pionierului cubismului, Pablo Picasso, a devenit celebră la sfârșitul anului 2016, după ce Lefson i-a pus o pensulă modificată în gură și a dus-o în fața unei pânze goale.

Pigcasso, singurul animal din lume cu expoziții de pictură

În 2018, porcul a devenit primul artist animal care a găzduit o expoziție de artă individuală, care a avut loc în Cape Town, Africa de Sud.

A avut apoi mai multe expoziții în Țările de Jos, Germania, Franța, China și Regatul Unit.

În anul următor, reprezentanții lui Pigcasso au încheiat o înțelegere cu firma elvețiană Swatch, care a pus pictura „Flying Pig by Ms. Pigcasso”, un tablou cu verde, albastru și roz, pe fața ceasului ediție limitată de 120 de dolari lansat în acel an.

În 2021, porcul a vândut tabloul „Wild and Free” unui cumpărător german pentru peste 25.000 de dolari, stabilind un record mondial oficial pentru cea mai vândută opere de artă pictată vreodată de un animal. „

„[Este] nu numai o dovadă a creativității și inteligenței sale extraordinare, dar veniturile obținute beneficiază și susțin Farm Sanctuary SA, unde a trăit„, a declarat proprietara despre câștigurile scroafei. „Fondurile au sprijinit, de asemenea, alte organizații de caritate care rezonează cu misiunea ei.”

Tablourile lui Pigcasso se regăsesc în colecții aparținând unor celebrități precum Ed Westwick, Rafael Nadal și Jane Goodall.

Ultima operă de artă a realizată de Pigcasso se numește „Standing Ovation” (Ovații în picioare).

Distribuie știrea