Plan roșu de intervenție, după ce un tren de călători s-a oprit brusc, din cauza deraierii la intrare în stația Roșiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă. 13 persoane au fost rănite

Tren deraiat / FOTO: Arhivă

În cursul acestei dimineți, din cauza deraierii la intrare în stația Roșiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, ciculația trenurilor se desfășoară cu dificultate.

Din primele informații, trei pasageri din trenul IR 1822, Arad – București Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgență a trenului s-au lovit, aceștia fiind  preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri.

Ceilalți pasageri din tren au fost preluați de trenul IR 79, Budapesta – București Nord.

Până la restabilierea circulației în condiții normale, sunt posibile și alte întârzieri în circulația trenurilor de călători. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, CFR Călători aplicând întocmai instrucțiunile acestuia.

Source

Distribuie știrea