Polonia îl convoacă pe ambasadorul rus în urma unui incident cu un avion de vânătoare în apropierea spaţiului aerian românesc

Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost convocat miercuri la Ministerul de Externe de la Varşovia, unde a primit al doilea protest oficial polonez împotriva Rusiei în mai puţin de o săptămână, transmite Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

10 Mai 2023, 15:13 Știrile TVR |

Drapel Polonia / FOTO: Autor: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

După cum a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Lukasz Jasina, pe reţelele de socializare, Andreev a primit o notă de protest în legătură cu un incident în care au fost implicate un avion de luptă rusesc şi un avion al poliţiei de frontieră poloneze deasupra Mării Negre.

”Condamnăm cu fermitate comportamentul provocator şi agresiv al părţii ruse, care reprezintă un incident internaţional grav”, a scris purtătorul de cuvânt al MAE polonez Lukasz Jasina pe Twitter.

La data de 5 mai, deasupra apelor Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian românesc, a avut loc un incident aerian în care un avion de vânătoare rus Suhoi Su-35 a efectuat manevre periculoase care au destabilizat un avion de transport şi supraveghere L410 Turbolet cu echipaj polonez care efectua o misiune pentru agenţia de frontieră a UE Frontex.

Incidentul a fost raportat de autorităţile române.

Echipajul aeronavei poloneze a afirmat că aeronava a fost „hărţuită de trei ori cu manevre agresive, cu doar cinci metri între cele două aeronave”, ceea ce a provocat pierderea temporară a controlului şi pierderea de altitudine a aeronavei Frontex.

Cartierul general al NATO a informat luni că trupele de poliţie aeriană ale NATO au fost plasate în stare de alertă maximă ca răspuns la acest incident.

Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a comentat evenimentul a doua zi şi a declarat că „trebuie să fim conştienţi de faptul că Federaţia Rusă întreprinde în mod deliberat astfel de acţiuni şi este necesar să protestăm împotriva lor. Ca parte a Alianţei Nord-Atlantice, ne gândim cum să prevenim alte provocări”.

Convocarea ambasadorului rus pentru consultări miercuri urmează unui demers similar în 5 mai, când Andreev a fost chemat la Ministerul polonez de Externe pentru a primi o plângere oficială privind ameninţările cu moartea proferate împotriva ambasadorului polonez la Moscova de către un fost oficial rus.

Source

Distribuie știrea