Poștașii își caută drumul, în era internetului, la 160 de ani de la înființarea Poștei Române
Poştaşii au dus de-a lungul timpului scrisori sau documente oficiale şi au participat activ în Războiul de Independenţă şi în cele două războaie mondiale, fie întinzând firele de telegraf, fie purtând corespondenţa ostăşească. La 160 de ani de la înfiinţare, Poşta Română îşi caută drumul în era internetului. Puţini sunt cei care mai visează la o astfel de slujbă. Şi la fel de puţini au rămas şi cei care au nevoie de un timbru pentru o scrisoare.
Pe Calea Victoriei, acolo unde în prezent se află Muzeul Naţional de Istorie, a fost primul sediu al Poştei şI Telegrafului, construit între 1884 și 1889.
”Această clădire a fost o investiție uriașă, 6 milioane de lei-aur, ceea ce înseamnă aproape 4 tone de aur”, spune Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României.
Cunoscuți pe vremuri sub denumirea de surugii, poștașii duceau corespondență cu diligențe sau în căruțe poștale și aveau o costumație foarte colorată. Dușmanii lor nu erau numai intemperiile vremii, ci și tâlharii.
”Este o instituție care s-a dezvoltat extrem de rapid în secolul al 19-lea. A fost epoca în care societatea s-a educat și a început să scrie. Milioane de scrisori se trimeteau anual prin poștă. Ne și mirăm azi, când vedem în arhive sau în colecțiile muzeale, câte scrisori scriau pe zi, inclusiv persoane foarte ocupate, cum erau regele Carol I sau regina Elisabeta, regele Ferdinand, Maria, că să nuă mai vorbesc de Nicolae Iorga”, amintește Ernest Oberlander-Târnoveanu.
Cu trecerea anilor și sub influență internetului numărul poștașilor a scăzut dramatic. Traian Vancea bate potecile din 1974. La 74 de ani continuă să iubească meseria de poștaș.
”Au fost zile în care am făcut 18 kilometri. Dar în total mi-am calculat că am făcut 210.000 de kilometri de când sunt factor poștal”, povestește poștașul Traian Vancea.
România mai are acum în jur de 10 mii de poștași. Mădălina e din Timișoara. Îi place să lucreze pe teren, nu în birou, și să comunice cu oamenii.
”Rezistență la căldură, la frig, pentru că meseria asta implică stat afară pe căldură, stat afară pe frig. Trebuie să ai foarte mare răbdare”, spune Mădălina Ștreangă, poștăriță.
Poștașii bat acum la porți mai mult pentru recomandate sau comenzi. Puțini sunt românii care mai trimit o scrisoare. A scăzut astfel și interesul pentru timbre.
Inginerul Alexandru Bartoc este filatelist din 1946, moștenind pasiunea de la tatăl sau.
”Câți au fost în 1990, peste 100.000. Știți câți mai sunt acum? Dacă sunt 2.000 e lucru mare. În general filatelia s-a prăbușit, nu numai la noi”, spune el.
Inginerul nu poate uită anul 1981 și sacul poștal zburător care a decolat atunci din București, făcând ocolul Pământului, în memoria lui Traian Vuia: ”Prima destinație a fost Beijing. De acolo către Tokyo, de la Tokyo la New York și de la New York la București.”
Poșta Română are în vedere o nouă strategie de pregătire profesională a viitorilor postasti, atât în învățământul dual, cât și în sistemul universitar.
