Președintele Iohannis, de Ziua Independenței: Semnificația zilei de 10 Mai 1877 este cu atât mai relevantă astăzi, când un stat independent este supus unei agresiuni barbare

10 Mai 2022, 09:13 (actualizat 10 Mai 2022, 09:40) Știrile TVR |

Klaus Iohannis / FOTO: Klaus Iohannis/Facebook

Potrivit președintelui,  semnificația zilei de 10 Mai 1877 în istoria României “este cu atât mai relevantă” “astăzi, când suntem martorii resuscitării unei mentalități imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare.”

Șeful statului rememorează, în mesajul său, “evenimentele definitorii pentru istoria națiunii noastre.”

“Alături de Marea Unire, Independența este unul dintre pilonii statului român modern, iar celebrarea acestui moment reprezintă un prilej potrivit de a rememora evenimentele definitorii pentru istoria națiunii noastre.

În anul 1877 România își proclama independența, marcând astfel un pas important spre desăvârșirea unității naționale și spre un statut european. La Plevna, la Rahova sau la Grivița, românii au impresionat Europa prin curajul lor, demonstrând trăinicia unirii înfăptuite la 1859.

Marile puteri au luat act de nașterea unei țări care își croia propriul destin la Dunărea de Jos, prin angajamentul patriotic al elitelor politice ale vremii, în frunte cu Principele Carol de Hohenzollern.

Înflorirea culturii, avântul industriei, transporturilor și infrastructurii, precum și dezvoltarea relațiilor internaționale ale României, toate acestea au fost rodul imediat și direct al dobândirii independenței de stat.

Modernizarea instituțională, economică și legislativă fără precedent a continuat pentru mai multe decenii.

Idealul unei națiuni suverane și libere urma să se desăvârșească doar o generație mai târziu, prin viziune politică și prin curajul românilor care, în 1918, au înfăptuit Marea Unire.”

Klaus Iohannis subliniază că “Libertatea, dreptul națiunilor de a-și alege și construi propriul destin, protejarea vieții și a demnității umane, toate acestea sunt repere fundamentale ale marii comunități democratice căreia îi aparținem.”

“Sacrificiile înaintașilor noștri au reprezentat temelia dezvoltării României europene. Este acum datoria noastră să susținem și să apărăm valorile și principiile pe care le împărtășim cu partenerii noștri euro-atlantici“, conchide președintele.

Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită, începând din acest an, la data de 10 mai, în urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind zi de sărbătoare naţională, lucrătoare.

Semnificația zilei de 10 mai 1877

Înalta Poartă adoptase, în decembrie 1876, o Constituţie cu aparenţe liberale, prin care provinciile şi posesiunile Imperiului alcătuiau “un tot nedivizibil, din care nici o parte nu poate fi dezlipită pentru nici un motiv”, singura cale spre independenţa teritoriilor fiind războiul.

România, un stat mic, la graniţa a trei mari imperii, Austro-Ungar, Ţarist şi Otoman, cu o populaţie de circa 5 milioane de oameni şi încă aproximativ 5 milioane de români în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine, a fost desemnată “provincie privilegiată” a Imperiului Otoman.

Constituţia otomană a provocat o vie indignare în România, în corpurile legiuitoare, presă şi opinia publică şi ca urmare guvernul român a declarat nule şi neavenite toate dispoziţiile care priveau România şi a iniţiat o ofensivă diplomatică fermă pentru recunoaşterea independenţei ţării pe cale paşnică.

Guvernul otoman s-a închis într-un mutism absolut la demersurile româneşti, iar marile puteri europene, deşi au adoptat o poziţie rezervată faţă de evenimente, s-au văzut obligate să se concentreze asupra situaţiei naţiunilor din Balcani care încercau să-şi câştige independenţa. După eşecul conferinţelor internaţionale de la Constantinopol, din decembrie 1876 şi ianuarie 1877, şi din martie la Londra, soluţia militară a fost de neevitat.

Războiul ruso-turc, izbucnit în aprilie 1877, a constituit ocazia ideală pentru ca România, aflată sub suzeranitate otomană, să-şi câştige independenţa. Implicarea ţării noastre, oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, a decis soarta conflictului şi stabilirea învingătorilor.

Pe acest fond, la 9 mai 1877, ministrul de externe din acea perioada, Mihail Kogălniceanu, rostea faimoasele cuvinte:  “Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.

A doua zi, la 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou, dar de data aceasta de Camerele reunite, după care declaraţia a fost promulgată de către domnitorul Carol. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul armatei.

Dintre marile puteri europene, Franţa a primit cu rezervă Proclamaţia de Independenţă, iar Regatul Unit al Marii Britanii chiar cu ostilitate, în timp ce Imperiul Otoman a reacţionat dur la acţiunile politice şi militare ale românilor cu măsuri de descurajare: diplomaţii români de la Constantinopol au fost suspendaţi, nave româneşti cu cereale au fost sechestrate, oraşele Brăila şi Reni au fost bombardate, iar pichete de frontieră au fost atacate.

În iunie 1877 a început războiul ruso-româno-otoman pe două fronturi, unul în Balcani şi altul în Caucaz. Alături de armata rusă din Balcani au luptat armata română, sârbii, muntenegrenii şi bulgarii. În bătăliile de la Plevna şi Griviţa trupele române, conduse de Regele Carol I, s-au comportat admirabil, iar cucerirea Vidinului a încheiat participarea victorioasă a armatei române la Războiul de Independenţă.

Armata română şi-a făcut intrarea triumfală pe Podul Mogoşoaiei din Bucureşti pe 8 octombrie 1877. Pe 13 iulie 1878, prin Tratatul de la Berlin, marile puteri europene au recunoscut independenţa României, în a cărei componenţă intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea, până la linia de la est de Silistra – sud de Mangalia. Cele trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad şi Ismail – reveneau Rusiei.

În secolul al XIX-lea, în amintirea marilor bătălii din Războiul de Independenţă, cele patru mari artere ale Bucureştiului au fost botezate Calea Victoriei, Calea Griviţei, Calea Plevnei, şi Calea Rahovei.

În perioada comunistă, pentru a masca legătura cu regalitatea, propaganda oficială a insistat ca data de 9 mai, cea a discursului lui Kogălniceanu, să fie declarată ca Zi a proclamării Independenţei de stat.

CITIȚI ȘI 10 mai, semnificaţii majore pentru istoria României. Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source