Președintele Iohannis: Suntem profund întristați de veștile îngrozitoare care vin din Istanbul. România este alături de poporul turc

Klaus Iohannis pe Twitter

„Suntem profund întristați de veștile îngrozitoare care vin din Istanbul. Condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut pe cei dragi în această tragedie și  însănătoșire grabnică a răniților. România este alături de poporul turc în această perioadă dificilă” – a scris Klaus Iohannis într-un mesaj postat pe Twitter.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat duminică seara că nu au fost identificați cetățeni români printre victimele exploziei de la Istanbul, din Turcia, soldate cu morți și răniți, iar la nivelul Consulatului General nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident.

O explozie puternică a avut loc la Istanbul, în cea mai aglomerată zonă turistică din oraș. Cel puțin șase oameni au murit și 53 sunt răniți. Președintele Recep Erdogan a decretat stare de alertă în Turcia și a promis pedepsirea vinovaților, încă neprinși.

Pe aceeași stradă, în 2016 a avut loc un atac sinucigaș în urma căruia patru oameni au murit atunci și peste 30 au fost răniți.

Source

Distribuie știrea