Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20, în Bali

Vladimir Putin / FOTO: Asatur Yesayants / Shutterstock.com

“Pot confirma că (ministrul de externe) Serghei Lavrov va conduce delegaţia rusă la G20. Programul preşedintelui Putin este încă în curs de elaborare, el ar putea participa virtual”, a declarat Iulia Tomskaia, şefa de protocol la ambasada Rusiei în Indonezia.

Acest anunţ survine după câteva luni de incertitudine cu privire la participarea preşedintelui rus la summitul şefilor de stat şi de guvern din G20, organizat pe 15 şi 16 noiembrie de Indonezia. Ţara a fost supusă unor presiuni puternice din partea Occidentului pentru a exclude Rusia de la summit în reacţie la războiul din Ucraina, dar a rezistat, argumentând că ţara gazdă a summitului trebuie să rămână neutră.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară nu face parte din G20, a fost, de asemenea, invitat de Indonezia şi ar putea participa virtual.

Source