Preţul energiei pe bursă a ajuns marţi foarte aproape de maximele istorice

Preţul energiei cu livrare marţi are o medie pe piaţa spot de 530 de lei pe MWh, foarte aproape de nivelul de 534 lei înregistrat pe 25 iunie, potrivit datelor operatorului bursei de energie OPCOM.

20 Iulie 2021, 15:08 (actualizat 20 Iulie 2021, 15:09) |

Energie electrică / FOTO: Shutterstock – www.shutterstock.com

Preţul cel mai mare a fost atins pentru intervalul orar 19:00-20:00, când a ajuns la 680 de lei pe MWh. Recordul precedent, de 756 de lei, a fost înregistrat tot pe 25 iunie.

Pentru energia cu livrare miercuri, preţul anunţat este mai mic, respectiv 452 lei pe MWh.

Luna trecută, preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 378 lei pe MWh, cu 158% mai mult faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 146 lei pe MWh.

Cota de piaţă a PZU a fost de 50,76%. Cu alte cuvinte, peste jumătate din consumul net de energie al ţării a fost tranzacţionat pe PZU în luna iunie.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Potrivit Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFER), preţurile energia electrică reflectă evoluţia de pe pieţele de energie, interne şi internaţionale, lipsa investiţiilor în capacităţile de producţie şi costurile ridicate ale certificatelor de emisii de dioxid de carbon.

„Consumatorii de energie îşi pot schimba oricând contractele sau furnizorii, iar creşterea de preţuri de acum este legată de conjunctura internaţională a pieţei, fără legătură cu liberalizarea, a afirmat Ion Lungu, preşedintele asociaţiei, la finalul lunii trecute.

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate a fost liberalizată total.

sursa agerpres

Source

Distribuie știrea