În școli și nu numai, actele de violență în rândul copiilor au luat amploare și au devenit chiar un fenomen. Specialiști și autorități au pus la punct un plan care să ducă la reducerea acestor agresiuni.
În ultimul an, suprapus cu cele mai grele luni de pandemie, tot mai mulți copii au fost victime ale agresiunii fizice, verbale, dar și ale violenței din mediul on-line. Toate acestea au fost analizate de psihologi, profesori și medici, care au stabilit măsuri pe care Guvernul urmează să le pună în lege pentru a putea fi aplicate din noul an școlar.
Mădălina Turza, consilier de stat, coordonatorul Programului Național Din Grijă Pentru Copii:
„Încercăm să găsim cele mai aplicate și eficiente soluții pentru a ne proteja copii de riscurile care apar în mediul on-line, în care copiii sunt foarte implicați, în familie sau în școală. Ne gândim la echiparea lor cu informații și cu mecanisme de alertă astfel încât să știe unde să sune pe cine să apeleze și de ce sprijin pot beneficia”.