Accesul copiilor care au mai puţin de 16 ani pe platforme precum Facebook, TikTok sau Instagram ar putea fi limitat şi condiţionat de acordul părinţilor. Iniţiativa legislativă se află în consultare naţională, iar psihologii sunt de părere că e nevoie ca statul să pună o barieră, pentru că tot mai mulţi adolescenţi pierd ore întregi în fiecare zi după ce cad în capcanele internetului.
100.000 de persoane au semnat până acum această inițiativă potrivit căreia copiii sub 16 ani vor avea acces la rețelele de socializare doar în baza unui acord explicit exprimat din partea părinților. Dacă încalcă regula, companiile care dețin platformele ar putea fi sancționate cu o amendă de până la 0,4% din cifra de afaceri.
Nicoleta Pauliuc, senator PNL: „Avem copii care și-au luat viața ca urmare a provocărilor din online. Haideți să ne aducem aminte 2016, ‘balena albastră’. Șase copii din România au pierdut lupta cu viața. Astăzi avem provocări care pentru noi adulții ne înfioară – să îți capsezi buzele, să îți oprești respirația.„
Documentul pus în dezbatere publică nu arată clar cum își vor exprima părinții acceptul, însă acest lucru va fi stabilit de Ministerul Digitalizării.
Psihologii spun că o astfel de limitare i-ar ajuta pe adolescenți să se dezvolte normal departe de filmele agresive de pe TikTok sau de orele pierdute cu postările pe Instagram ori Facebook.
Keren Rosner, psiholog: „Suntem cert convinși că adicțiile de mediul online există. (…) Cred că este o metodă de protecție și este în interesul adolescenților, pentru că preocuparea lor accentuată legată de aceste platforme aduc foarte multe dezavantaje.„
Printre părinți, părerile sunt împărțite, însă toți sunt de acord că e nevoie de o reglementare.
Iulian Cristache, reprezentantul asociațiilor de părinți: „Sigur că este important să ne uităm la TikTok, pentru că sunt țări care încep să își pună din ce în ce mai multe întrebări referitoare la ceea ce reprezintă această platformă, pentru că sunt filmulețe pe acolo de noaptea minții.”
Proiectul este acum în consultare națională. După ce se vor mai strânge semnături, documentul se va transforma într-o inițiativă legislativă și va fi depus la Parlament.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă