La Ambasada Statelor Unite ale Americii din Bucureşti are loc o recepţie cu ocazia Zilei Independenţei. România este aliatul şi partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate, pentru progres economic şi pentru democraţie, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi şi să aibă o viaţă prosperă, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, prezent la eveniment.
El a amintit că anul acesta se celebrează două decenii de la aderarea României la NATO şi 27 de ani de la stabilirea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.
„Avem o prietenie solidă, care se reflectă în cooperarea substanţială pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic. În prezent, găzduim un număr crescut de militari americani, ceea ce reprezintă nu numai o reuşită a colaborării noastre în domeniul apărării, ci şi o dovadă fermă a solidarităţii dintre statele noastre, în aceste momente extrem de complicate pentru securitatea Europei şi a regiunii euroatlantice”, a punctat şeful statului.
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a precizat, de asemenea, că România a depăşit toate aşteptările în calitate de membru NATO.
„Felicitări României pentru celebrarea a 20 de ani în NATO în acest an. După cum a spus recent preşedintele Biden, România a depăşit toate aşteptările ca aliat puternic. Aşteptăm cu nerăbdare să sărbătorim cu dumneavoastră, săptămâna viitoare, cea de a 75-a aniversare a NATO, o alianţă care a devenit mai mare, mai puternică şi mai unită ca niciodată”, a afirmat diplomatul american.
Sprijinul României acordat Ucrainei și Republicii Moldova
Klaus Iohannis a menţionat sprijinul pe care aliaţii, inclusiv România, îl acordă Ucrainei, Republicii Moldova şi tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre.
„Astfel contribuim la întărirea securităţii regionale şi transatlantice, precum şi la întărirea securităţii României. Sunt convins că la Summitul NATO, pe care Statele Unite îl vor găzdui săptămâna viitoare, vom lua decizii importante pentru securitatea noastră colectivă. Salut, şi în acest context, procesul de actualizare a abordării strategice a Statelor Unite faţă de Marea Neagră, la care şi ţara noastră şi-a adus contribuţia”, a arătat Klaus Iohannis.
El a spus că a discutat acest subiect, recent, cu omologul său american, Joe Biden.
„Împărtăşim viziunea comună că trebuie să întărim eforturile pentru consolidarea unităţii transatlantice şi pentru apărarea valorilor noastre comune. Numai astfel putem oferi tuturor partenerilor din regiune o cale către pace, prosperitate şi integrare euroatlantică. Contribuţia responsabilă a statelor din regiune la asigurarea securităţii şi a rezilienţei Mării Negre este crucială pentru a transforma regiunea într-un spaţiu sigur, deschis şi prosper”, a afirmat Iohannis.
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec: Suntem recunoscători pentru sprijinul acordat Ucrainei
Totodată, Kathleen Kavalec a amintit de războiul de la graniţă şi a mulţumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei.
„Pe măsură ce sărbătorim în această seară, onorăm tenacitatea şi speranţa ambelor noastre naţiuni. Gândul nostru se îndreaptă, de asemenea, către prietenii noştri din Ucraina, care continuă să sufere din cauza războiului ilegal, neprovocat şi oribil declanşat de Rusia. Vom fi mereu recunoscători poporului şi guvernului român pentru sprijinul neclintit acordat poporului ucrainean în momentul lor de cumpănă. Aţi oferit un sprijin umanitar, politic, economic şi militar semnificativ vecinilor dumneavoastră. Şi ştiu că România este pregătită să ajute la reconstrucţia Ucrainei atunci când va veni acel moment de importanţă majoră”, a spus Kavalec.
Programul Visa Waiver
Preşedintele a subliniat că ţara noastră este recunoscută ca un actor responsabil şi un factor de stabilitate la Marea Neagră, contribuind atât la securitatea regiunii, cât şi la dezvoltarea şi întărirea relaţiei transatlantice.
Şeful statului a amintit obiectivul României de includere în programul Visa Waiver. „Vom continua să lucrăm împreună cu Statele Unite pentru ca acest deziderat comun să devină în cel mai scurt timp realitate pentru cetăţenii români”, a punctat el.
Tema recepţiei din acest an de Ziua Independenţei este „Let’s got to the movies!” pentru a sărbători cooperarea româno-americană în domeniul cinematografiei.
De altfel, în curtea Ambasadei SUA au fost expuse costume, automobile şi chiar o canoe, care au fost folosite în producţii americane realizate în România, printre care „Hatfield & McCoys”, „Wednesday”, „Cold Mountain”. Invitaţii se pot fotografia cu decupaje ale imaginii celebrei statuete Oscar.