Avea o viață și planuri de viitor. Se căsătorise de un an și voia să își clădească un viitor în Ucraina. Este povestea Elizavetei, o tânără de origine rusă, care a fost nevoită să fugă din calea războiului. Și-a găsit adăpost în Brașov, unde a ajuns acum două luni. Și-a făcut prieteni și face voluntariat la un centru de refugiați, unde îi ajută pe copiii veniți din Ucraina. Visul ei este să se stabilească într-o țară departe de Europa, însă este dificil să obțină viza de ședere.
Elizaveta Babets are 24 de ani și locuia în Odesa de la 5 ani. Anul trecut s-a căsătorit cu un marinar, tot ucrainean, și împreună își făceau planuri pentru o viață frumoasă în țara lor. Războiul le-a dat peste cap viitorul.
Acum, Elizaveta lucrează ca educatoare voluntară la centrul pentru refugiați Blue Dot din Braşov, care funcționează sub egida UNICEF. Îi ajută pe copiii ucraineni să comunice, să socializeze și să se adapteze aici.
„Pentru mine e ceva plăcut. E o mare plăcere să fac voluntariat, sunt oameni amabili, colegi drăguţi, cu care vorbesc tot timpul. Am şi datoria de a ajuta oamenii, aşa cum şi ei mă ajută pe mine„, spune Elizaveta.
În România, Elizaveta a ajuns cu ajutorul companiei la care lucrează soțul ei. Ar vrea să se stabilească în Canada sau în Australia, dar, din cauza originii rusești, spune că e dificil să obțină o viză de ședere.
Elizaveta Babets, refugiată din Ucraina: „Trebuie să fac asta împreună cu soţul meu, pentru că este o mare problemă cu documentele mele să fac asta în acest moment. Dar cred că totul va fi bine după ce se va întoarce soţul meu„.
Tânăra ucraineancă și-a făcut prieteni la Brașov, dar așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu soțul ei. Zi de zi se gândește la familia care i-a rămas la Odesa: „Sunt foarte îngrijorată pentru viaţa lor în fiecare minut, în fiecare secundă. (…) Când îmi spun că sunt bombardamente, explozii, mă îngrozesc şi mă întristez că nu pot face nimic pentru ei„.
La Brașov locuiesc în prezent circa 3.000 de refugiați ucraineni.
Articole pe aceeaşi temă