Republica Moldova: Panglica Sfântului Gheorghe, purtată de mai mulți deputați la evenimentele organizate de Ziua Victoriei

Deși Parlamentul a interzis prin lege purtarea panglicii Sfântului Gheorghe după invazia Rusiei în Ucraina, mai mulți deputați socialiști și comuniști, dar și simpli cetățeni, au purtat această panglică în timpul Marșului Victoriei, organizat la 9 mai în Chișinău de Comitetul Național de Coordonare „Pobeda”, transmite IPN, citată de TVR Moldova .

09 Mai 2022, 18:07 (actualizat 09 Mai 2022, 18:13) Știrile TVR |

Igor Dodon / FOTO: Igor Dodon Facebook

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a menționat că a venit să participe la marș, deoarece „suntem urmașii învingătorilor în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Igor Dodon, care purta panglica Sfântului Gheorghe, a spus că legea care interzice purtarea acestei panglici „este anticonstituțională și va fi anulată”. Fostul președinte a adăugat că va merge în instanța de judecată ca să conteste această lege, iar, în cazul în care instanțele naționale de judecată nu îi vor da câștig de cauză, se va adresa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Igor Dodon a mai spus că „este regretabil ceea ce întâmplă în Ucraina, ucrainenii sunt frații noștri, dar și rușii sunt prietenii noștri, sunt parteneri strategici”.

Vladimir Voronin, președintele Partidului Comuniștilor, a menționat că poartă panglica Sfântului Gheorghe, pentru că aceasta reprezintă o mare victorie asupra fascismului, dar o poartă și în memoria celor 27 de milioane de oameni sovietici, care au murit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Liderul comunist a adăugat că acest simbol a fost purtat și de tatăl său.

Deputatul socialist Vlad Batrâncea a precizat că poartă panglica Sfântului Gheorghe, pentru că aceasta este un simbol al victoriei. Deputatul comunist Constantin Starâș, care la fel avea în piept panglica Sfântului Gheorghe, a spus că va plăti amendă pentru purtarea acestui simbol.

Unii tineri erau îmbrăcați în haine negre cu portocaliu, iar alții au spus că au venit să participe la marș pentru că bunicii lor au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial.

După invazia Rusiei în Ucraina, Parlamentul de la Chișinău a aprobat o lege, potrivit căreia pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor „Z” și „V”, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

Persoanele fizice care nu se vor conforma legislației în acest sens, riscă amendă de la 4500 la 9 000 lei sau 30/60 de ore de muncă în folosul comunității. Totodată, persoana cu funcție de răspundere riscă amendă de la 9000 la 18000 de lei, iar persoana juridică – de la 18000 la 30000 de lei.

Source

Distribuie știrea