România deschide negocierile de aderare la OCDE. Ministrul Afacerilor Externe, la TVR: E echivalent cu momentul în care s-a luat decizia deschiderii negocierilor de aderare la UE sau la NATO

Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunțat marți decizia de lansare a negocierilor de aderare cu România. “Salut călduros decizia OCDE de astăzi de deschidere a negocierilor de aderare cu România. Mulţumesc secretarului general Mathias Cormann şi statelor membre pentru susţinerea candidaturii României! Rămânem angajaţi să atingem obiectivul aderării la OCDE, cu energie şi determinare”, a transmis, pe Facebook, președintele Klaus Iohannis. “Acest act care a fost aprobat astăzi, și anume deschiderea negocierilor de aderare a României împreună cu alte 5 state candidate, este echivalent cu momentul în care s-a luat decizia deschiderii negocierilor de aderare la UE sau la NATO, în urmă cu foarte mulți ani. Este un proces care începe acum”, a explicat, la TVR, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

25 Ianuarie 2022, 22:23 |

Este o veste excelentă pentru România. Este un obiectiv strategic, politico-diplomatic și economic al României de foarte mult timp. Aderarea la OCDE întregește eforturile României ca stat membru al UE dar și al Alianței Nord-Atlantice de a face parte din cele mai importante organizații internaționale din acest moment“, a declarat marți seară, la TVR, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Șeful diplomației a explicat că OCDE este un for interguvernamental care se ocupă în principal de identificarea, diseminarea și evaluarea politicilor publice care stimulează dezvoltarea economică și, în același timp, dezvoltarea durabilă.

38 de state sunt membre ale acestei organizații.

“Este un grup foarte select, din care fac parte și 23 de state membre ale UE și, în același timp, aceste state membre ale organizației reprezintă 70% din producția și din comerțul global, și în același timp peste 90% din totalul investițiilor străine directe care se fac în lume. Reprezintă, prin urmare, organizația din care ne dorim să facem parte și, în mod firesc, întregește această aderare a României la OCDE prezența noastră în UE ca stat membru și, în același timp, pe palierul de securitate în NATO”, a subliniat Bogdan Aurescu.

“Așa cum spunea secretarul general al OCDE, este un fel de NATO economic. Această decizie care a fost luată astăzi de către consiliul OCDE este rezultatul unui efort politico-diplomatic foarte susținut pe care l-am făcut împreună cu alte instituții ale statului român, cu Guvernul României, în ultimii 2 ani. Este un efort consistent, care a constat în demersuri politico-diplomatice pe lângă secretarul general al OCDE, cu care m-am întâlnit de câteva ori, am vorbit la telefon de câteva ori, chiar înainte să-și asume mandatul, pe lângă SUA și Franța și alte state membre ale Consiliului OCDE, având în vedere faptul că, de câțiva ani, se înregistra un blocaj în ceea ce privește procesul de luare a unei decizii privind deschiderea negocierilor de aderare”, a subliniat Bogdan Aurescu, la Tema zilei, pe TVR1.

“Acest act care a fost aprobat astăzi, și anume deschiderea negocierilor de aderare a României împreună cu alte 5 state candidate, este echivalent cu momentul în care s-a luat decizia deschiderii negocierilor de aderare la UE sau la NATO, în urmă cu foarte mulți ani. Este un proces care începe acum, acest proces de negociere”, a explicat Aurescu.

România și-a depus candidatura la organizație încă din 2004. “Deci este un efort de lungă durată, care s-a intensificat foarte mult în ultima perioadă și care se va desfășura pe baza unei foi de parcurs pe care o vom elabora împreună cu organizația și care va măsura progresul României”, a arătat ministrul Afacerilor Externe.

“România a fost considerată, în ultimii ani, ca fiind cel mai pregătit candidat din punct de vedere tehnic dintre candidații europeni și iată că decizia de astăzi confirmă faptul că suntem într-adevăr pregătiți și, pe de altă parte, arată că împărtășim valorile și principiile acestei organizații foarte prestigioase”, a conchis Bogdan Aurescu.

Articole pe aceeaşi temă

Source