România îmbătrânește rapid. La fiecare 100 de tineri sunt 124 de persoane peste 65 de ani

Populația României îmbătrânește în ritm accelerat. Pentru fiecare 100 de tineri sunt 124 de persoane cu vârsta peste 65 de ani. Diferența este cea mai mare înregistrată în țara noastră până acum. Înseamnă o presiune tot mai puternică pe sistemul sanitar. E nevoie urgentă de programe de prevenție și de monitorizare a bolilor cronice, avertizează specialiștii în politici publice.

10 Mai 2022, 20:44 (actualizat 10 Mai 2022, 21:25) Știrile TVR |

În satul Punga din județul Buzău, cel mai tânăr locuitor are 55 de ani. Cei mai mulți sunt însă foarte în vârstă.

Satul buzoian nu e o excepție, dimpotrivă. Ritmul în care îmbătrânește populația României este tot mai accelerat.

Anul trecut, la fiecare 100 de tineri cu vârsta sub 15 ani erau deja 124 de persoane trecute de 65 de ani.

Cu cât numărul vârstnicilor crește, cu atât sunt mai multe boli care trebuie tratate. Însă sistemul sanitar nu ţine pasul cu nevoile acestor oameni.

Numărul spitalelor a scăzut constant în ultimii ani. Au rămas doar 527. La fel s-a întâmplat și cu policlinicile. Numai 85 mai sunt acum în toată țara. Și medici de familie sunt din ce în ce mai puțini.

În comuna buzoiană Vânători, de exemplu, un singur medic și un singur asistent medical au grijă de localnicii din 20 de sate. Fac tot ce pot, dar sunt depăşiţi.

Așa se explică și de ce în România mor de două ori mai mulți oameni de boli care ar fi putut fi tratate decât se întâmplă în Uniunea Europeană.

Deși bugetul Ministerului Sănătății a crescut în ultimii ani, România rămâne una dintre ţările europene care alocă cei mai puțini bani pentru sistemul sanitar.

Source