Violența de gen crește îngrijorător în Spania. Autoritățile din Madrid atrag atenția asupra unui vid legislativ prin care unii agresori își schimbă sexul în registrul civil și cer să fie sub protecție, alături de victimele lor. Ministrul Egalității susține că va analiză fiecare caz în parte pentru a identifica eventualele fraude.
În Madrid, șase bărbați aflăți în baza de date VIOGEN, pentru că și-au agresat sexual partenerele, au hotărât să devină femei în acte, unii dintre ei imediat după comiterea faptelor și au cerut la rândul lor măsuri de protecție.
Cererile au fost refuzate momentan, iar autoritățile din Madrid au cerut Guvernului să îndrepte această eroare legislativă.
Matias Martinez, purtător de cuvânt al Oficiului de Stare Civilă: Judecătorul care se ocupă de Oficiul de Stare Civilă se află într-o poziție foarte complicată, deoarece nu poate folosi decât înfățișarea persoanei, și
eventual să îi pună câteva întrebări pentru a determina dacă există fraudă sau nu.
Cazuri similare au fost raportate și în alte orașe din Spania.
Specialiștii fac în prezent un studiu tehnico-juridic pentru a oferi o soluție fiabilă și, bineînțeles, în limitele legii.
În urma legii au ieșit la iveală și cazuri de bărbați care și-au schimbat sexul pentru a intră mai ușor în academia de poliție sau pentru a beneficia de anumite deduceri fiscale. Deși sunt considerate fraude legale, acestea sunt pedepsite doar cu revenirea în acte la sexul inițial.
Conform legii trans intrată în vigoare în martie anul trecut orice persoană cu vastă de peste 16 ani își poate schimbă sexul doar în baza unei programări la registrul civil, fără a fi nevoie de acte medicale doveditoare sau de a parcurge anumite tratamente pentru schimbarea sexului din punct de vedere fizic.