Simona Halep și Irina Begu revin în Fed Cup pentru meciul cu Polonia

„Putem să câștigăm !” – pariază Halep pe câștigarea barajului Fed Cup din Polonia. „Cea mai bună echipă posibilă” – spune Simona despre o națională condusă de antrenorul ei secund și din care Sorana Cîrstea, foarte posibil, va lipsi.

27 Decembrie 2021, 22:26 (actualizat 27 Decembrie 2021, 22:29) |

Cu Halep numărul 1 în echipa de „Cupa Federației” și foarte probabila titularizare a lui Begu, Sorana Cîrstea este exclus să accepte statutul de „rezervă” în barajul din Polonia.

IRINA BEGU: „O luăm pas cu pas. Dacă suntem sănătoase, eu cred că avem o șansă bună”.

La jumătatea lui aprilie 2022, Halep și Begu, la simplu, împreună cu perechea de dublu Olaru/Niculescu, vor juca, în Polonia, contra numărului 9 mondial, Iga Swiatek.

SIMONA HALEP: „Echipa este una puternică, cele mai bune jucătoare din România, și am încredere mare că putem să câștigăm acest meci (n.r., din Polonia)”.

IRINA BEGU: „Noi suntem încrezătoare, avem o echipă solidă. Mă bucur că suntem toate în echipă și, sper eu, până în aprilie, mai este mult”.

Demisia căpitanului-nejucător, Florin Segărceanu, înaintea retrogradării în Grupa I-a Euro-Africană, cauzată de înfrângerea cu Italia, a impus numirea lui Daniel Dobre, antrenorul secund al lui Halep, în locul Monicăi Niculescu.

SIMONA HALEP: „Îmi este foarte drag domnul Dobre și mă bucur tare mult că este căpitan”.

De doi ani și jumătate, Halep și Begu nu au mai jucat pentru România în „Cupa Federației”, după ce naționala a pierdut, dramatic, cu Franța, semifinala de la Rouen.

Source

Distribuie știrea