Astronauți de renume ai NASA, alături de Dumitru Prunariu, participă la un eveniment unic în Capitală, dedicat explorării spațiului cosmic. Aceștia au deschis expoziția Space Fest, menită să inspire și să educe oamenii de toate vârstele. Au stat de vorbă cu vizitatorii, cărora le-au răspuns la întrebări.
Astronauta americană Nicole Stott a petrecut peste 100 de zile în spațiu și este a zecea femeie din lume care a fost în cosmos.
Prezentă în Aula Universității Politehnica din București, ea a povestit din experiența proprie și a explicat cât de importante sunt pregătirea fizică și cea psihică în astfel de misiuni.
Nicole Stott, astronaut NASA: „Este mai mult o combinaţie, de fapt cred că este dificil să separi cele două componente. Fizic, sunt anumite lucruri pe care trebuie să le faci pentru misiuni specifice, cum ar fi pregătirea pentru lansare sau aterizare, sau să pregăteşti o ieşire în spaţiu. Vreau să vă spun că pregătirea pentru această ieşire a fost una dintre cele mai dificile misiuni din punct de vedere fizic pe care le-am făcut. Este un costum de 300 de kg şi trebuie să îţi dai seama cum te mişti şi să acţionezi în acesta şi să fii mulţumit.„
De la Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a ajuns în spaţiu, cei prezenți au vrut să afle în ce condiții și când anume ar putea ajunge în cosmos al doilea român.
Dumitru Prunariu, primul astronaut român: „O șansă deosebită este de a încheia un contract cu o firmă de brokeri de astronauți. Există așa ceva, închipuiți-vă că domeniul spațial s-a privatizat extraordinar de mult. Deci aşa ceva se poate şi sper să se găsească şi la noi suficienți milionari care să pună mână de la mână şi să trimită un nou român în spaţiul cosmic.„
În Capitală, Nicole Stott și Dumitru Prunariu au participat la deschiderea Space Fest, cel mai mare eveniment din România dedicat explorării spațiului cosmic.
Cel mai vizitat a fost standul unor studenți ai Universității Politehnica, unde erau expuse două rachete concepute chiar de ei. Cu una dintre acestea vor lua parte, peste câteva zile, la o competiție în America, unde vor concura alături de echipe 24 de țări.
O alta atracție a expoziției a fost un robot dotat cu un sistem special de propulsie.
Bogdan Grămescu, decan, Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică: „Este un robot pășitor, care poate merge pe terenuri accidentate, inclusiv pe alte planete, deoarece permite deplasarea în zone în care roțile sunt destul de greu de utilizat.„
Invențiile prezentate la târg i-au încântat mai ales pe cei mai mici vizitatori.
Mihnea Costoiu, rector, Universitatea Politehnica din Bucureşti: „Este foarte important ca oamenii să înțeleagă spațiul, ce se întâmplă în spațiu, care sunt aplicațiile industriei spațiale pentru omenire și, foarte important, să creadă că se poate ajunge acolo.„
Expoziția Space Fest este deschisă până pe 14 iunie.