Preşedintele Comisiei pentru Sănătate a Senatului, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat că pandemia se află în prezent într-o fază de acalmie, dar a îndemnat la prudenţă, pentru că există în circulaţie 24 de „mutante” ale virusului SARS-COV-2 şi încă 13 în evaluare, potrivit Agerpres.
„Este foarte important ca medicii să aibă un nivel de protecţie în acest moment, mai ales ţinând cont de faptul că pandemia nu s-a terminat. În momentul de faţă, suntem într-un moment de acalmie. Spitalele în prezent au din ce în ce mai puţini pacienţi şi să dea Domnul să rămână aşa. Din păcate, ştim că până acum sunt 24 de mutante care au fost catalogate şi în curs de transmitere şi, pe lângă acestea, mai sunt încă 13 în evaluare. Ca atare, noi trebuie să fim foarte atenţi”, a afirmat miercuri, Streinu-Cercel, în plenul Senatului.
Senatorul PSD a îndemnat la acordarea unui vot favorabil propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR PLUS, care vizează modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pentru a reglementa cadrul general referitor la situaţiile în care medicii vor putea să asigure asistenţă medicală în afara specialităţii pe perioada instituirii stării de urgenţă sau stării de alertă.
Potrivit propunerii legislative, „personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară sau când acesta este desemnat pe perioada institui a stării de urgenţă sau a stării de alertă să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii”.
„Asigurarea obligatorie acoperă şi riscurile şi prejudiciile produse ca urmare a exercitării profesiei de către personalul medical, care pe perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă a fost desemnat să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii”, se arată în proiectul de act normativ dezbătut, miercuri, în plen, şi care urmează să fie votat, în plenul de luni, în sesiunea aferentă votului final.