SUA au decis cum să reacționeze după atacul cu dronă din Iordania. Biden: Nu avem nevoie de extinderea conflictului în Orientul Mijlociu

Președintele Biden afirmă că s-a hotărât asupra modului în care Statele Unite vor răspunde la atacul cu drona comis recent de grupări pro-iraniene asupra unei baze din nord-estul Iordaniei, in apropierea frontierei cu Siria, in urma caruia 3 militari au fost ucisi si zeci raniti. Americanii par sa fi gasit o solutie de a contracara aceste grupari fara a provoca un conflict mai extins. Iranul a dezmintit orice legatură cu atacul cu dronă. Pe de alta parte, brigăzile Hezbollah, o grupare pro-iraniană din Irak, au spus că suspendă operațiunile împotriva trupelor americane din Irak.

Washingtonul ia în calcul represalii multiple după atacul cu dronă asupra unei baze americane din Iordania. Președintele Biden a fost asaltat de presă pe acest subiect și a declarat că decizia a fost luată, fără să dea detalii. Atât liderul de la Casa Albă cât și oficiali de la Pentagon au repetat în ultimele zile că SUA nu au nevoie de un război mai extins în Orientul Mijlociu.

Este prima dată când soldați americani au fost ucişi în regiune de la începutul războiului din Fâșia Gaza. Joe Biden a fost întrebat dacă Iranul este considerat responsabil pentru uciderea militarilor americani în atacul cu dronă.

JOE BIDEN – preşedintele SUA: Da, cred sunt responsabili în sensul că au furnizat arme celor ce au comis atacul. Vom avea această discuţie. Vom vedea. Nu cred că avem nevoie de un război mai mare în Orientul Mijlociu. Nu asta urmăresc.

Iranul a negat orice implicare în atacul asupra bazei americane.

NASSER KANAANI – purtător de cuvânt al ministerului iranian de externe: Grupurile de rezistență din regiune nu primesc ordine de la Republica Islamică Iran. Iranul, deşi nu salută extinderea conflictelor din regiune, nu interferează în luarea deciziilor de către grupul de rezistență.

Potrivit Reuters, președintele american ar avea mai multe optiuni de răspuns – de la lovituri directe împotriva unor forțe iraniene din alte țări până la represalii mai reținute doar asupra militanților susținuți de Teheran.

De la atacul Hamas, din octombrie asupra Israelului, grupările pro-iraniene au atacat de peste 150 de ori forțele americane din Irak, Siria, Iordania și din largul coastelor Yemenului.

Distribuie știrea