Suceava: Hub-ul umanitar pentru sprijinirea cetăţenilor ucraineni a devenit funcţional

Hub-ul umanitar de la Suceava a devenit funcţional

“Aici noi avem împrejmuire 13 hectare, avem toate utilităţile, apă, canal, gaz, curent, sistem de supraveghere video, e foarte aproape de aeroport. Ne-am gândit să punem la dispoziţie acest spaţiu pentru că e o zonă mai liberă şi putem să ne organizăm mai bine. (…) Dinamica cred că ne va face să mai construim nişte hale în perioada următoare”, le-a explicat celor trei oficiali preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că printr-o hotărâre a CNSU a fost abilitat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să înceapă de îndată pregătirile pentru organizarea unui hub umanitar în România.

“Am abilitat, prin hotărârea CNSU, ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să înceapă de îndată pregătirile pentru organizarea unui hub umanitar în România; el va fi organizat la Suceava. Avem convingerea că acest hub, sub coordonarea autorităţilor de la Bruxelles, va putea să faciliteze şi să asigure coerenţă întregului efort care se face pentru a ajuta cetăţenii ucraineni şi în felul acesta vreau să subliniez – contribuţia autorităţilor române este semnificativă”, a afirmat premierul.

Source

Distribuie știrea