Suedia anunță că va depune candidatura la NATO

Suedia – NATO / FOTO: https://www.nato.int/

Partidul Social Democrat aflat la putere în Suedia s-a pronunţat duminică în favoarea candidaturii acestei ţări la NATO, ceea ce deschide calea depunerii unei cereri de aderare din partea guvernului de la Stockholm, transmit AFP, Reuters şi dpa.

Conducerea social-democraţilor a decis la o reuniune extraordinară că această formaţiune va “contribui la o candidatură a Suediei la NATO”, conform unui comunicat care marchează o schimbare majoră de poziţie.

Se așteaptă  ca premierul suedez Magdalena Andersson să depună o cerere oficială de aderare la Alianţa nord-atlantică în zilele următoare.

După decenii în afara unor alianţe militare, Finlanda şi Suedia, ambele nealiniate, se pregătesc astfel să devină candidate la NATO, consecinţă directă a invaziei ruse din Ucraina.

Preşedintele şi premierul Finlandei au anunţat de joi că aceasta va cere aderarea la NATO “fără întârziere”.

Duminică, la reuniunea miniştrilor de externe din NATO de la Berlin, atât secretarul general al NATO Jens Stoltenberg cât şi secretarul de stat american Antony Blinken şi-au exprimat încrederea că se va ajunge la consens privind candidaturile lor.

Source