Ucraina | Oficial al Poliţiei din Harkov: Mai mulți civili răniţi de militarii ruşi au fost duşi împotriva voinţei lor în Rusia

Mai mulţi cetăţeni ucraineni care au fost răniţi de armata rusă după ocuparea unor raioane din regiunea Harkov au fost preluaţi de militarii ruşi şi duşi pe teritoriul Federaţiei Ruse, a declarat duminică, pentru Agerpres, şeful Departamentului Comunicaţii al Poliţiei Regiunii Harkov, Olena Baranik.

15 Mai 2022, 19:59 (actualizat 15 Mai 2022, 20:00) Știrile TVR |

Sute de clădiri distruse în Harkov / FOTO: Eli Dor, Twitter

Oficialul Poliţiei din Harkov susţine că există informaţii potrivit cărora persoanele rănite ar fi încercat să plece din localitatea Vilkhivka spre spitale din Harkov, însă nu au putut trece de posturile de control ale militarilor ruşi.

“Doi oameni au fost răniţi. Au încercat să îi ducă la spitalul din Harkov pentru a primi îngrijiri medicale, însă la un punct de control rusesc nu li s-a permis să plece şi martorii ne-au comunicat că momentan se află în Federaţia Rusă, fără acte, pentru că buletinele lor au fost reţinute la punctul de control rusesc”, a afirmat Olena Baranik.

Aceasta susţine că, în Vilkhivka, alte trei persoane au fost împuşcate de soldaţii aflaţi pe un tanc al armatei ruse. Ulterior, aceste persoane au fost îngropate în curţile caselor.

Referindu-se la atrocităţile comise de militarii ruşi, reprezentanta Poliţiei din Harkov susţine că în localitatea Husarivka trei persoane, dintre care un copil, au fost arse de vii şi aruncate în beci.

“Cu spaimă ne gândim la numărul victimelor pe care le-am putea găsit după eliberarea localităţilor Izium, Kupeansk şi alte raioane. Nu dispunem de informaţii despre ce se întâmplă acolo. În localitatea Husarivka am avut un caz. Acolo în beci au găsit corpurile a trei persoane, dintre care un copil de 14 ani. Aceşti oameni au fost arşi. Expertiza a demonstrat că au fost arşi de vii”, a precizat Baranik.

Harkovul este al doilea oraş ca mărime din Ucraina, având o populaţie de 1,5 milioane de locuitori şi o suprafaţă de 310 kilometri pătraţi. Este situat în nord- estul Ucrainei, la 35 de kilometri de frontiera cu Rusia, fiind capitala regiunii cu acelaşi nume.

Source

Leave a Comment

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat AdBlocker!

Am detectat că utilizați extensii pentru a bloca anunțuri. Vă rugăm să ne sprijiniți dezactivând acest dispozitiv de blocare a reclamelor.