Turbăriile din centrul țării, restaurate ecologic, cu fonduri norvegiene

Mai multe turbării şi zone umede din centrul țării au fost reabilitate ecologic pentru refacerea microclimatului și a circuitului apei în natură. Lucrările au fost finanțate din fonduri norvegiene și au vizat construirea unor stăvilare, recolonizarea unor plante care au dispărut din turbării şi eliminarea vegetaţiei invazive, dar și construirea de sisteme de garduri electrice, pentru a ţine animalele domestice la distanţă. Ministerul Mediului vrea să extindă programul și în alte zone din țară.

Turbăriile, care sunt regiuni mlăștinoase bogate în turbă, au un rol foarte important în restabilirea echilibrului natural.

În România sunt mai multe astfel de zone, dar parte dintre ele au fost secate în anii ’50-’60, când în toată Europa s-au recuperat din ape suprafețe mari de teren. Consecințele se văd mai ales acum, prin lipsa ploilor și extinderea secetei.

Szep Robert, Directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc: Aceste turbării sunt ecosisteme care au capacitatea de a sechestra cantități foarte mari de dioxid de carbon. Sunt ca un burete. Au rol de reglator al circuitului apei în natură.

CITEȘTE ȘI: Pământul, celebrat la lumina lampioanelor și a lumânărilor. O oră dedicată Terrei

Specialiștii au început de ceva vreme să recupereze turbăriile prin lucrări ecologice, care vor proteja zonele, astfel încât să păstreze din nou microclimatul și mai ales umiditatea.

Turba este o varietate de cărbune inferior, care s-a format prin descompunerea lentă a vegetației din zone mlăștinoase.

Szép Róbert, Directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc: Am intervenit cu niște lucrări de construcție din materiale ecologice, bineînțeles, în vederea reținerii apei în turbării. Am instalat în foarte multe locuri garduri electrice astfel încât animalele domestice să fie ținute la distanță. S-au recolonizat plante autohtone din zone în care acestea au mai existat.

CITEȘTE ȘI: Plaje mai mari, pește mai puțin. Pescarii de la Marea Neagră se plâng de faptul că le scad capturile de la an la an

În prima etapă, intervențiile au fost în 13 turbării din centrul țării și au costat aproximativ 980.000 de euro, fonduri norvegiene.

Reprezentanta Ministerului Mediului spune că urmează și alte lucrări importante, în mai multe regiuni ale țării.

Marisanda Pîrîianu managerul Programului RO-Mediu, al Ministerului Mediului: Mai avem proiect în nord-vestul țării, care se derulează de către Universitatea Babeș Bolyai și încă 3 proiecte pentru care promotor de proiecte este Institutul de Biologie București al Academiei Române.

Specialiștii au constatat deja că, în urma lucrărilor făcute până acum, în cele 13 turbării există o creștere constantă a umidității din sol.

Distribuie știrea