Un patron de piscină a fost arestat preventiv pentru viol. Este suspectat că ar fi pus substanțe interzise în băuturile răcoritoare ale unor fete

Acuzații revoltătoare la adresa unui patron de ștrand din Târgu Jiu. Bărbatul a fost arestat preventiv, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu două minore. Anchetatorii au indicii că totul s-ar fi întâmplat la piscina pe care o deține omul de afaceri și că acesta le-ar fi pus substanțe interzise și alcool în suc celor două fete. Părinții lor sunt șocați, mai ales că îl cunoșteau de ani buni pe bărbat și nu-l credeau în stare de astfel de fapte.

01 Septembrie 2021, 17:21 (actualizat 01 Septembrie 2021, 22:58) |

Tatăl uneia dintre fete: „Le dădea suc sau, cum se spune, frape. Le punea rom. În limonadă le punea vodcă. (Fetele erau conștiente că beau alcool?) Și dacă erau conștiente, erau sub presiunea lui: Beți că nu vă face nimic, că nu e nicio problemă.

MIRUNA PREJBEANU, purtător de cuvânt IPJ Gorj, despre acuzații: „Din cercetări a reieșit faptul că în perioada 12-23 august anul curent, bărbatul ar fi întreținut raporturi sexuale cu două minore în vârstă de 15 ani din Târgu Jiu, respectiv orașul Turceni.”

Omul de afaceri are 47 de ani și ar fi pus totul la cale în propria piscină, pe care o deține în Târgu Jiu. Scenele filmate, interzise minorilor, au fost postate pe internet. Când le-au văzut părinții fetelor, au fost și mai șocați.

Tatăl uneia dintre fete: “Din păcate, îl cunosc de câțiva ani. Niciodată nu mi-a stârnit nicio suspiciune că omul asta ar putea face așa ceva. Din cate am înțeles eu de la niște surse, se vând pe bani acele filmări cu minori. Filmări sau poze cu minori”.

După audieri, bărbatul suspectat de raporturi sexuale cu minore a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Source

Distribuie știrea