Un urs a fost văzut pe străzile din Ploieşti. A fost emis mesaj RO-ALERT

Un urs a fost văzut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe străzile din municipiul Ploieşti, iar autorităţile au emis mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populaţia din zonă.

Populația a fost sfătuită să rămână în case, să nu fotografieze animalul și să nu-l hrănească, să păstreze distanța față de acesta și să-și protejeze animalele din gospodărie, fără a se expune pericolului.

„A fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Ploieşti, zona Gării de Nord. A fost transmis mesaj RO-ALERT. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD și reprezentanţii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Prahova, care împreună cu cei ai Poliţiei încearcă să găsească şi să prindă animalul sălbatic.

Nu este prima dată când un urs apare în oraş. În luna august a anului trecut, un urs a fost prins, la Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil. Animalul a fost tranchilizat şi relocat. Ursul fusese văzut în oraş în repetate rânduri, iar autorităţile au încercat timp de o lună să îl prindă.

Citește și: Un urs a fost văzut în Ploieşti, lângă fabrica de bere. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT

Distribuie știrea