Vladimir Putin şi secretarul general al ONU au lansat un apel către israelieni şi palestinieni să pună capăt confruntărilor

Preşedintele rus Vladimir Putin şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, au lansat joi un apel către israelieni şi palestinieni să pună capăt confruntărilor sângeroase în curs de desfăşurare, a declarat Kremlinul, citat de Reuters.

13 Mai 2021, 18:28 (actualizat 13 Mai 2021, 18:31) |

Preșesintele Rusiei Vladimir Putin | Foto: Shutterstock

„În lumina escaladării conflictului israeliano-palestinian, constatăm că obiectivul principal este încetarea violenţelor de ambele părţi şi securitatea populaţiei civile”, a menţionat într-un comunicat preşedinţia rusă, în finalul unei întâlniri prin videoconferinţă între Putin şi Guterres.

Cu ocazia discuţiei, Putin şi Guterres şi-au reiterat sprijinul pentru soluţia cu două state a conflictului israeliano-palestinian în baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Guterres, care se află într-o vizită în Rusia, s-a întâlnit în urmă cu o zi cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov. Acesta din urmă a chemat la convocarea unei reuniuni de urgenţă a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, un grup de mediatori ce reuneşte Rusia, SUA, ONU şi Uniunea Europeană.

„Contăm pe secretarul general în calitate de coordonator al Cvartetului în încercarea de a organiza o astfel de reuniune cât mai rapid posibil”, a adăugat Lavrov.

Putin invitase deja la o dezescaladare în cadrul unei convorbiri telefonice, miercuri, cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan care, clar mai agresiv, a cerut ca Israelului să i se dea o „lecţie”.

Rusia întreţine relaţii amiabile deopotrivă cu premierul Benjamin Netanyahu, cu liderii palestinieni şi cu preşedintele turc Erdogan.

În decurs de patru zile, violenţele s-au soldat cu 83 de morţi în Fâşia Gaza, bombardată de către forţele israeliene, şi şapte morţi în Israel, împotriva căruia Hamas şi-a intensificat tirurile cu rachete în ultimele zile.

Statul israelian a mobilizat joi blindate de-a lungul frontierei cu Gaza, în timp ce se confruntă cu o nouă recrudescenţă a violenţelor între cetăţenii evrei şi cei arabi în oraşele mixte.

Referitor la faptul că Putin nu s-a întâlnit fizic cu Gutters, aflat la Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că aceasta nu are legătură cu starea de sănătate a preşedintelui rus, ci are la bază precauţii epidemiologice şi recomandări ale medicilor, potrivit semioficiosului Izvestia.

Source

Distribuie știrea