Ziua Eroilor e ziua memoriei, ceremonii în toată țara. Fiica unui fost deţinut politic: Tata îmi spunea că a suferit foarte mult

România îşi cinsteşte astăzi eroii. Pe cei căzuţi pe front, în misiuni ori în închisori politice. Numele militarilor s-au citit din nou la ceremonia de la Mormântul Ostaşului Necunoscut. ‘Pentru sacrificiul lor, România de astăzi trebuie să se ridice la înălţimea trecutului’, a spus preşedintele Klaus Iohannis. Clopotele bisericilor au răsunat în ţară, iar la Sighet, Ziua Eroilor a fost o zi a memoriei.

02 Iunie 2022, 20:23 (actualizat 02 Iunie 2022, 20:44) Știrile TVR |

Nistor Man are 92 de ani. A fost închis la Sighet în 1948, când era elev la un liceu din oraş. Astăzi se consideră învingător al regimului politic de atunci.

Nistor Man, fost deţinut politic la Sighet: Nu am crezut niciodată că sunt învins. Și atunci când eram legat și mă băteau. Și m-au bătut crunt.

Mai sunt în viață puțini dintre cei care au suferit în închisorile comuniste. Așa că, la Sighet au venit mulți urmaşi ai deţinuţilor politici din toată ţara.

Eugenia Măican, fiica unui fost deţinut politic: Îmi aduc aminte de tata care îmi spunea că a suferit foarte mult. A fost dus la Periprava, ca chiabur, chipurile, nu a vorbit toată viața despre asta.

La Mormântul Ostaşului Necunoscut, într-o ceremonie militară şi religioasă s-au citit numele eroilor români căzuţi la datorie.

Azi, România se bucură de garanții maxime de securitate, ca stat membru al NATO și al Uniunii Europene, a spus șeful statului, prezent la eveniment.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Acum este rândul nostru să contribuim la progresul României moderne. Trebuie să înțelegem provocările cu care ne confruntăm și să luăm toate măsurile necesare pentru ca cetățenii noștri să fie în siguranță și să nu aibă de suferit în această perioadă marcată de volatilitate.

Și câțiva liceeni din Bucureşti au depus o coroană de flori.

Cătălin Postelnicu, profesor de istorie: I-am adus în spirit civic, de a comemora Ziua Eroilor şi de a implementa în sufletele și mintea copiilor tot ce înseamnă eroism.

La Timişoara, timp de un minut au răsunat clopotele tuturor bisericilor din oraş și s-a ţinut un moment de reculegere.

Source

Distribuie știrea