Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Mărturii ale evlaviei românilor pentru Sfinţii Constantin şi Elena sunt numeroasele biserici parohiale şi monahale din ţară şi din străinătate, care poartă hramul Sfinţilor Împăraţi ai Ortodoxiei.
Catedrala Patriarhală din Bucureşti, ctitoria voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), sfinţită în 1658, este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
În anul 2002, la sărbătoarea hramului, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru a dăruit catedralei o raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos.
De atunci, în fiecare an la 21 mai, racla cu sfintele moaşte este scoasă în procesiune şi aşezată spre închinarea credincioşilor alături de racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.
Împăratul Constantin
Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274, a devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxentiu şi a lui Liciniu. Domnia primului împărat creştin al Imperiului Roman a durat din anul 306 până în 337.
Cezareea şi Lactantiu povestesc că în anul 312, în ajunul bătăliei cu Maxentiu, Constantin a văzut pe cer, deasupra Soarelui, o cruce luminoasă pe care scria „In hoc signo vinces” (Prin acest semn vei învinge).
În noaptea dinaintea luptei, împăratului i s-a arătat în vis Iisus Hristos, care i-a cerut să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce ca semn protector.
A doua zi, armata de doar 20.000 de soldaţi a lui Constantin a învins oştirea de 150.000 de luptători a lui Maxentiu. Constantin a devenit astfel suveran al întregului Imperiu Roman.
Considerând reuşita acestei victorii drept un ajutor de la Dumnezeu, Împăratul Constantin cel Mare s-a convertit la creştinism, iar în ianuarie 313 a publicat edictul de toleranţă religioasă, prin care creştinismul era recunoscut, iar Biserica avea deplină libertate în tot Imperiul roman.
Creştinismul a devenit religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Constantin a scutit Biserica de impozite, i-a dat dreptul de a primi donaţii, iar episcopii au căpătat dreptul să îi judece pe cei ce nu doreau sa fie judecaţi după legile statului.
În timpul domniei sale, spiritul creştin a influenţat atât viaţa oamenilor – săracii, orfanii şi văduvele fiind protejati, cât şi sistemul legislativ, renunţându-se la pedepsele aspre de răstignire, zdrobire a picioarelor şi stigmatizare (arderea cu fierul roşu).
Viaţa celor din închisori s-a îmbunătăţit, iar eliberarea sclavilor a fost simplificată. Din anul 321, în întreg Imperiul Roman duminica a devenit zi de slujbe şi de odihnă.
În anul 325, Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea, unde, după lungi dezbateri, s-a adoptat formula „Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi, deci, din veci cu El”.
La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Crezului, a fost fixată data Paştilor (prima duminica după Luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.
Constantin cel Mare a murit la 22 mai 337, în Duminica Rusaliilor, după ce a primit botezul. A fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli, construită sub conducerea sa.
Împărăteasa Elena
Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu ca a fiului ei, Împărăteasa Elena a mers la Ierusalim pentru a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos şi pentru a descoperi locul în care Mântuitorul a fost îngropat. Nu a abandonat căutarile până când, la 14 septembrie 326, a adus Sfânta Cruce în fața credincioşilor din imperiu.
În calendarul creştin, ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
Descoperirea locului în care a fost îngropat Iisus a fost cinstită prin ridicarea, în anul 330, a Bisericii Mormântul lui Iisus, iar apoi a Bisericilor din Bethleem şi Nazaret.
Alături de fiul său, Împăratul Constantin, Împărateasa Elena a ctitorit în anul 330, pe locurile fostului Bizanţ, Constantinopolul, sau oraşul lui Constantin, noua capitală a imperiului.
Semnificaţia numelor Constantin şi Elena
Constantin – numele este de origine latină şi vine de la constans, constantis –constant sau ferm.
Elena – străvechiul nume Helene este explicat de unii prin helane– care semnifică torţă sau făclie, dar şi foc sacru la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis. Alţii explică numele ca provenind de la hele – lumina arzătoare a soarelui.
Sărbătoarea în tradiţia poporului român
În calendarele populare, această zi mai este cunoscută şi sub numele de Constantin Graur sau Constandinu Puilor, pentru că din această primă zi a verii păsările din pădure încep să-şi înveţe puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie, în 11 februarie, s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la 24 februarie, de Dragobete.
Până în această zi e bine să se semene porumb, ovăz şi mei pentru că se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.
În această zi, pentru a se preîntâmpina distrugerea holdelor şi a strugurilor e bine să nu se lucreze.
Este ziua în care pastorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.
sursa
crestinortodox.ro
