Putin proclamă, în discursul de la Forumul economic, sfârşitul lumii unipolare conduse de SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut vineri că în lume au apărut noi centre de putere, ceea ce înseamnă în opinia sa sfârşitul lumii unipolare conduse de SUA, în pofida încercărilor Occidentului de a o conserva ”prin toate mijloacele”, consemnează agenţiile Reuters, EFE şi TASS.

17 Iunie 2022, 17:19 (actualizat 17 Iunie 2022, 17:24) Știrile TVR |

Vladimir Putin

Într-un discurs combativ susţinut la Forumul economic de la Sankt Petersburg, Putin a acuzat Statele Unite că tratează celelalte ţări ca pe nişte ”colonii” şi că se consideră un ”mesager al lui Dumnezeu pe Pământ” care are numai interese, dar nicio responsabilitate, însă, crede preşedintele rus, de acum înainte ”nimic nu va mai fi la fel în politica globală”.

Statele Unite în mod evident nu îşi dau seama că în ultimele decenii noi centre de putere au apărut pe Glob şi vocea lor este auzită tot mai mult. Fiecare dintre ele îşi dezvoltă propriul sistem politic şi de instituţii publice şi implementează propriul model de creştere economică şi, desigur, are dreptul de ale proteja şi de a-şi asigura suveranitatea naţională”, a remarcat liderul de la Kremlin.

În opinia sa, ”asistăm la procese obiective şi la schimbări tectonice revoluţionare” în lume, ”în geopolitică, în economia mondială, în sfera tehnologică, în întregul sistem de relaţii internaţionale, crescând semnificativ rolul regiunilor şi statelor dinamice, promiţătoare”.

Cât despre Uniunea Europeană, el consideră că aceasta şi-a pierdut ”suveranitatea politică” şi este pornită pe un drum care va conduce la radicalism şi la o schimbare a elitelor, criticând totodată politicile economice europene de a ”tipări bani”.

Legat de aceste politici, Putin a insistat că ”operaţiunea militară specială” desfăşurată de Rusia în Ucraina nu are nicio legătură cu inflaţia cu care se confruntă statele europene şi SUA.

În ce priveşte situaţia economică a Rusiei după agresiunea acesteia asupra Ucrainei, Putin a susţinut că ”războiul fulger” al Occidentului prin sancţiunile impuse ţării sale a eşuat, în timp ce, ca efect al acestor sancţiuni, estimează el, statele occidentale vor pierde circa 400 de miliarde de dolari.

Source

Distribuie știrea