În imaginile surprinse de un trecător vedem cum flăcările se extind rapid.
S-a întâmplat aseară în jurul orei 20.00, când individul a ajuns în fața sediului primăriei din Cluj-Napoca și a început să strige.
La un moment dat, a scos o sticlă de benzină și a stropit ușa de lemn după care a aprins focul cu o brichetă.
Incendiul s-a propagat rapid la intrarea în primărie, dar și pe trotuar, însă, din fericire nimeni nu a fost rănit.
Imediat după aceea, bărbatul a părăsit locul faptei, dar a fost prins de polițiști pe o stradă din apropiere. Oamenii legii vor să afle ce anume l-a împins pe bărbat la un asemenea gest.