Baza de date a Spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe din Botoşani a fost atacată de hackeri. Aceștia au cerut recompensă 3 bitcoini

Atac informatic la Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe din Botoşani. Baza de date a fost criptată de hackeri cu ajutorul unui virus şi, astfel, activitatea unităţii sanitare este blocată.

04 Ianuarie 2023, 14:21 (actualizat 04 Ianuarie 2023, 14:48) Știrile TVR |

Din primele cercetări, hackerii au pătruns în sistem printr-o conexiune RDP – accesarea unui sistem informatic de la distanță- apoi au criptat toate fișierele găsite.

Au lăsat un mesaj, care condiționează trimiterea cheii de decriptare de plata a 3 bitcoini, adică aproximativ 50.000 de dolari. Specialiștii nu au reuşit până acum să decripteze fişierele. Pentru că au fost criptate bazele de date de pe luna decembrie, spitalul nu poate raporta serviciile din ultima lună din 2022 la CNAS și nici nu poate primi banii pentru aceste servicii.

Reprezentanţii CNAS spun că încearcă să găsească soluţii, pentru ca unitatea sanitară să poată plăti salariile.

Se face ancheta, iar conducerea spitalului speră ca de luni să fie reluată activitatea în spital. Nu este primul atac de acest gen asupra spitalelor din România, alte patru fiind atacate, în vară, cu același virus- Phobos.

Source

Distribuie știrea