Cei care dorm insuficient au risc mai mare de a face demenţă, arată un studiu britanic

21 Aprilie 2021, 16:27 (actualizat 21 Aprilie 2021, 17:50) |

Somnul insuficient, risc mai mare de demenţă / FOTO: Shutterstock

Studiul, publicat marţi în jurnalul ştiinţific Nature Communications, relevă un risc mai mare cu 20-40% de demenţă la persoanele care dorm puţin, al căror somn are o durată mai mică sau egală cu şase ore pe noapte la vârste de 50 sau 60 de ani, comparativ cu cele care dorm ”normal” (şapte ore).

Această cercetare, care sugerează existenţa unei asocieri între durata somnului şi riscul de demenţă, fără a permite confirmarea unei relaţii cauză-efect, a fost realizată de Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM) din Franţa şi Universitatea din Paris, în colaborare cu University College London (UCL).

Cercetătoarea Séverine Sabia (Inserm/UCL) şi colegii săi au constatat un risc mai mare cu 30% de demenţă la persoanele cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani care au dormit puţin în mod sistematic, indiferent de potenţialele lor probleme de sănătate de natură cardiovasculară, metabolică sau psihică (depresie), factori de risc pentru apariţia demenţei.

Pentru acest studiu, participanţii şi-au evaluat durata somnului de şase ori, în perioada cuprinsă între anii 1985 şi 2015.

În 2012, aproximativ 3.900 dintre ei purtau de asemenea un ceas cu accelerometru, care înregistrează mişcarea în timpul somnului, pentru a verifica acurateţea estimărilor lor. Acest lucru a confirmat rezultatele privind riscul de a dezvolta demenţă pe o perioadă până în martie 2019.

Aproape zece milioane de noi cazuri de demenţă, inclusiv boala Alzheimer, sunt consemnate în fiecare an la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Somnul este frecvent afectat la pacienţii cu diagnosticaţi cu această problemă de sănătate. Însă, un număr tot mai mare de dovezi în urma studiilor ştiinţifice sugerează că obiceiurile de somn, înainte de instalarea demenţei, contribuie, de asemenea, la dezvoltarea bolii.

Aceste rezultate sugerează că somnul în a doua parte a vieţii ar putea juca un rol în sănătatea creierului. Astfel, se confirmă importanţa unei bune igiene a somnului pentru sănătate, potrivit INSERM.

Viitoare studii pot indica dacă îmbunătăţirea obiceiurilor de somn ar putea contribui la prevenirea demenţei, notează Nature.

Între timp, ”evitarea fumatului, consumul de alcool cu moderaţie, menţinerea activităţii mentale şi fizice, adoptarea unei diete echilibrate şi controlul nivelului colesterolului şi al tensiunii arteriale pot ajuta creierul nostru să rămână sănătos pe măsură ce îmbătrânim”, a declarat doctor Sara Imarisio de la Alzheimer’s Research Trust.

Sursa: Agerpres

Source

Distribuie știrea