Noile generații încep să aibă conturi pe social media și abia au intrat la școală generală, unii dintre copii le folosesc înainte de acest pas! Un nou studiu realizat de organizația Salvați Copiii, ne aduce in atenție o realitate îngrijorătoare: copiii români încep să exploreze rețelele sociale de la vârste din ce în ce mai fragede, uneori chiar de la 5-10 ani, iar fenomenul îi expune pe cei mici la diverse pericole în mediul digital.
Conform studiului, peste o treime dintre părinții care au copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani raportează că micuții lor folosesc TikTok. Și nu doar aceasta platformă. De popularitate printre cei mici se bucură și Instagram, Facebook și Snapchat.
Mai mult decât atât, consumul de conținut video și jocurile pe internet sunt activități pe care pe practică chiar și cei de sub 5 ani, cu o incidență de aproximativ 80%, demonstrând astfel că lumea digitală devine o parte din ce în ce mai prezentă în viața copiilor noștri de la o vârstă foarte fragedă.
Pe lângă beneficiile accesului la informație și divertisment, acest studiu evidențiază și partea întunecată a internetului, unde aproximativ doi din cinci copii recunosc că au fost jigniți sau ca au primit mesaje supărătoare pe internet.
Acest lucru subliniază un fenomen tot mai răspândit: cyberbullying-ul, care reprezintă principala amenințare pentru copii în mediul virtual. Cel mai alarmant este că doar 3 din 10 victime ale abuzului cibernetic au curajul să discute despre aceste incidente, adesea alegând să împărtășească experiențele lor doar cu prietenii. Aceasta reprezintă o realitate pe care părinții și profesorii trebuie să o înțeleagă și să acționeze în consecință, oferind sprijinul necesar pentru a gestiona situațiile și pentru a reduce impactul negativ în rândul copiilor.
În această luptă pentru siguranța online, Organizația Salvați Copiii vine în ajutorul părinților cu ghidul „Copilul tău este în siguranță pe internet?”, o resursă vitală pentru a naviga cu prudență în această lume digitală. Ghidul oferă strategii de intervenție, promovează construirea de relații de încredere între părinți și copii și încurajează discuțiile deschise despre pericolele și provocările online.
În concluzie, este necesar ca atât părinții, cât și autoritățile să colaboreze strâns pentru a asigura un mediu online sigur pentru copiii noștri. Educația digitală, conștientizarea riscurilor și sprijinul activ sunt esențiale pentru a proteja noile generații de pericolele ascunse în spatele ecranelor.