Elevi intoxicați cu spray lacrimogen în incinta liceului “Ştefan cel Mare”, din Râmnicu Sărat

Prezentau o stare alterată, le usturau ochii, aveau dureri în gât fără alte modificări. Li s-a acordat primul ajutor, au stat la Camera de Gardă Pediatrie până au fost investigate, apoi au plecat cu stare generală bună, a spus doctor Felicia Vasile, director medical, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Conducerea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” a deschis o anchetă pentru a afla împrejurările producerii evenimentului.

Realizăm o anchetă internă prin aplicarea regulamentului, în Statutul Elevului în articolul 15, aliniatul E, e etipulat că deținerea sprayurilor este interzisă pentru că pune în pericol integritatea fizică a elevilor. Comisia de disciplină s-a întrunit, sancțiunile vor fi validate în consiliul profesoral, a precizat Florentina Huiu, directoarea Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare” din Râmnicu Sărat.

În urma investigațiilor, au stabilit că tânărul care a dat cu sprayul e elev în clasa a XI-a , am mai găsit pe alt elev cu sprayul nefolosit, părinții au fost invitați pentru lămuriri, a afirmat Anne Marie Vrapciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.

Și Poliția face cercetări în acest caz.

După ce a a analizat cazul, Comisia de disciplină a școlii a propus scăderea notei la purtare la 2 pentru eleva care a adus sprayul în școală și exmatricularea elevului de 17 ani, care a pulverizat conținutul pe holul unității de învățământ.

Source

Leave a Comment