
Nava românească „Viceamiral Constantin Bălescu”, specializată în amplasarea de mine și plase, a jucat rolul unei ambarcațiuni ostile. Ore întregi, în condiții de vizibilitate redusă, militarii din Forțele speciale au observat mișcările navei.
După ce a evaluat amenințarea, comandantul misiunii a dat ordinul de asalt.
După ce au securizat perimetrul, echipele de asalt au verificat fiecare colț al navei. Echipajul de la bordul navei suspecte a fost capturat, iar trupele speciale au preluat comanda.
Vasul a fost dus în cel mai apropiat port, conform scenariului.
Aplicația militară face parte dintr-un amplu exercițiu coordonat de Comandamentul Statelor Unite pentru Operații Speciale în Europa, care se desfășoară în perioada 2-13 mai – Trojan Footprint.
Acțiuni similare au loc simultan în 13 țări aliate și partenere NATO.