GhiDigital, episodul 27 | Cât de competenţi sunt tinerii României în domeniul digital?

05 Septembrie 2022, 13:28 (actualizat 05 Septembrie 2022, 13:46) Știrile TVR |

Ne întoarcem la scoală și încercăm să înțelegem ce înseamnă să fii competent digital. Știți care e pocinogul cu digitalul? Nu stă locului niciodată. Când zici că ai înțeles ceva, că te-ai familiarizat cu un instrument, pac!, apare ceva nou. Parcă e la Olimpiadă: citius, altius, fortius.

Dacă nu aveți copii la scoală, poate nu știți că din prima clasă de gimnaziu până în ultima de liceu, tinerii învață Tehnologia Informației și Comunicațiilor și Informatica. Iar proba obligatorie la Bacalaureat este – de câțiva ani buni – cea de competențe digitale.

Dar în afară de câteva principii de bază – cam nimic din ce învățam într-a V-a nu prea mai e actual într-a XII- a. Cât de valid mai e un manual scris acum 10 ani? Profesorii sunt și ei mereu pe fugă ca să țină pas cu actualizările. Asta, dacă există destui profesori.

Un colegiu de profil mate-info este, implicit, și o pepinieră de performanțe excelente. Vara aceasta, fetele din grupul TERAA, eleve la Tudor Vianu, au luat premiul întâi pentru o aplicație menită să te ajute să îți gestionezi anxietățile și panica. Parcă e făcută special pentru cei care au în gestiune educația digitală în școala românescă.

Dar cam pe unde este media? Sau ce ar trebui să știe un tânăr bacalaureat? Nu statul pe rețele sociale și selfie-urile te fac competent digital. Trebuie să știi destul de bine să cauți ceva pe internet, dar și să te descurci cel puțin decent în aplicațiile de editare de text sau tabel de calcul.

Uniunea Europeană este ea însăși în perpetuă căutare a unui standard funcțional de competențe digitale. Chiar acum pregătește un nou set de recomandări în domeniu, care ar trebui transpus apoi rapid în programele școlare din țările membre. Se numește Planul de Acțiune European pentru Educație Digitală și stă sub pălăria mai largă a Deceniului Transformării Digitale stabilit la Bruxelles.

Aș putea încheia spunând că educația digitală e ca mersul pe bicicletă. Învață mai întăi principiile de bază ca să îți menții echilibrul, iar apoi, ca să nu te prăbușești, trebuie să pedalezi fără oprire.

Source