Joe Biden, după întâlnirea cu preşedintele finlandez şi cu premierul suedez: Este o zi memorabilă. Astăzi nu există nicio îndoială că NATO este relevantă, că este eficientă, că este nevoie de această alianță acum mai mult ca niciodată

Preşedintele UA, Joe Biden, i-a primit astăzi, la Casa Albă, pe preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi pe premierul suedez Magdalena Andersson. “Astăzi sunt mândru să îi primesc și să ofer sprijinul puternic al Statelor Unite pentru cererile de aderare depuse de două mari democrații, de către doi parteneri apropiați, extrem de capabili, pentru a se alătura celei mai puternice și mai puternice alianțe defensive din istoria lumii”, a subliniat Biden. El s-a declarat anterior ”nerăbdător să colaboreze cu Congresul american şi cu aliaţii noştri din NATO pentru a primi rapid Finlanda şi Suedia în cea mai solidă alianţă de apărare”.

19 Mai 2022, 18:05 (actualizat 19 Mai 2022, 18:27) Știrile TVR |

“Nu este doar o zi frumoasă, este, din punctul meu de vedere și al echipei mele, o zi memorabilă. Este o zi foarte, foarte bună”, a declarat Joe Biden la conferința de presă organizată la Casa Albă.

“Astăzi sunt mândru să îi primesc și să ofer sprijinul puternic al Statelor Unite pentru cererile de aderare depuse două mari democrații, de către doi parteneri apropiați, extrem de capabili, pentru a se alătura celei mai puternice și mai puternice alianțe defensive din istoria lumii. Sunt două țări mândre, independente, care își exercită dreptul suveran, cu toată puterea statală, de a decide asupra propriei securități”, a adăugat Biden.

“Domnule președinte Niinisto și doamnă premier Andersson, este o mare onoare să vă am alături aici, la Casa Albă, în momentul în care Suedia și Finlanda încep procesul de aderare la NATO. Din ruinele celui de-al doilea război mondial s-a format NATO. În cele 7 decenii care au urmat, NATO s-a dovedit o alianță indispensabilă, dedicată unei Europe întregi, libere și în pace. Dar în ultimii ani au început să apară îndoielile. Mai era NATO relevantă? Mai era eficientă? Mai era nevoie de ea în secolul XXI? Astăzi nu există nicio îndoială că NATO este relevantă, că este eficientă și că este mai mare nevoie de ea acum mai mult ca niciodată”, a explicat președintele Statelor Unite ale Americii.

Finlanda și Suedia au depus oficial, miercuri, cererea de aderare la NATO.

Preşedintele american Joe Biden a salutat cu căldură acest demers.

”În timp ce cererile lor de aderare la NATO sunt examinate, Statele Unite colaborează cu Finlanda şi Suedia pentru a rămâne vigilente în faţa oricărei ameninţări împotriva securităţii noastră comune şi pentru a descuraja şi a face faţă oricărei agresiuni sau ameninţări cu agresiunea”, a asigurat, într-o primă reacție, Preşedinţia SUA.

VEZI și Josep Borrell: Aderarea Suediei şi Finlandei la NATO ar întări Uniunea Europeană

Source