Ministerul Culturii: Manuscrise Cioran şi Eliade – clasate în categoria ”Tezaur”, în administrarea Bibliotecii Naţionale a României

Manuscrise semnate Cioran şi Eliade – clasate în categoria ”Tezaur” / FOTO: Captură Facebook – Ministerul Culturii

„Astăzi, în şedinţa de Guvern, a fost adoptat proiectul de Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri culturale mobile şi darea acestora în administrarea Bibliotecii Naţionale a României. Astfel, cele cinci bunuri culturale mobile, reprezentând prima achiziţie realizată după anul 2008, intră în administrarea BNaR”, informează sursa citată, într-o postare pe Facebook.

Ministerul Culturii şi-a exercitat în acest an dreptul de preempţiune şi negociere pentru cinci bunuri culturale mobile, mai precis, manuscrise ce aparţin marilor autori români, Emil Cioran şi Mircea Eliade, clasate în patrimoniul cultural naţional, categoria juridică „Tezaur”. Ministrul Culturii, Lucian N. Romaşcanu, a semnat la data de 25 martie contractul de achiziţie a acestora, iar în luna aprilie manuscrisele au fost expuse publicului la sediul Bibliotecii Naţionale a României (BNaR).

Source

Distribuie știrea