Pe 20 martie, în Ziua Internaţională a Fericirii, alături de ştrumfi spre o lume mai bună

Celebrele şi hazliile personaje încurajează copii, tineri și adulții să facă lumea în care trăim mai fericită, mai liniștită și mai sănătoasă, printr-o campanie lansată de Organizația Națiunilor Unite, UNICEF și Fundația Națiunilor Unite, cu ocazia Zilei Internaţionale a Fericirii.

Din 2013, Naţiunile Unite celebrează această zi în semn de recunoaştere a importanţei fericirii în viaţa oamenilor. ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu se mai concentreze doar asupra creşterii economice.

„Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, arată Adunarea ONU în Rezoluţia  adoptată prin consens.

Documentul cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

Ştrumfii şi cele 17 Obiective de dezvoltare durabilă

ONU a lansat 17 Obiective de dezvoltare durabilă prin care să pună capăt sărăciei, să reducă inegalităţile şi să protejeze planeta – trei aspecte care duc la bunăstare şi fericire.

Pe 20 martie, la ora 5.06, a început primăvara astronomică. Astăzi este şi Ziua Internaţională a Astrologiei

Calendaristic, de la 1 martie am intrat în anotimpul primăverii, dar astronomic ea începe din momentul echinocţiului de primăvară care se produce în jurul datei de 20 martie. În ziua echinocţiului de primăvară este sărbătorită şi Ziua Internaţională a Astrologiei, pentru a coincide cu începutul anului astrologic, momentul când Soarele intră în semnul tropical din Berbec.

Campania „Ştrumfi mici, Obiective mari” încurajează lumea să învețe şi să sprijine cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, convenite de către toate cele 193 de țări membre ale Organizației Națiunilor Unite, în 2015.

Mesajul campaniei se concentrează pe ideea că „fiecare dintre noi contează, indiferent de dimensiunea noastră „, a declarat Veronique Culliford, fiica lui Peyo, care a creat ştrumfii, în 1958. „Este o onoare și un privilegiu pentru Ştrumfi să sprijine Organizația Națiunilor Unite și să continue relația noastră de lungă durată cu UNICEF”

Toţi cei care doresc se pot alătura „Echipei Ştrumfilor”, vizitând site-ul SmallSmurfsBigGoals.com pentru a afla modul în care pot contribui la atingerea obiectivelor, pot descoperi care sunt obiectivele cele mai potrivite interesele lor, îşi pot ridica vocile pentru o lume mai bună, pot face schimb de informații, idei și imagini social media.

Strumfii mâncând o plăcintă, fredonând o melodie veselă, totul este distractiv în Smurf Village atunci când este suficientă mâncare şi nimeni nu are nicio grijă. Atunci când ştrumfii au auzit că Națiunile Unite au un plan pentru protejarea oamenilor şi planetei, au hotărât să fie parte din acest concept. Cu energia lor fără margini și cu atitudinea pozitivă, ştrumfii sunt cea mai potrivită alegere pentru promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în Ziua Internațională a Fericirii.

ONU invită fiecare persoană de pe planetă să sărbătorească Ziua Internațională a Fericirii folosind #SmallSmurfsBigGoals.

World Happiness Report 2016 şi cei mai fericiţi oameni din lume

Cercetătorii de la Universitatea Columbia au realizat, în 2016, un al patrulea raport al ţărilor cu cei mai fericiţi oameni, pentru care au analizat speranţa de viaţă într-o stare de sănătate bună, PIB-ul pe locuitor, susţinerea socială (cineva pe care se poate conta), încrederea (măsurată prin percepţia în privinţa lipsei corupţiei politice sau în afaceri), percepţia libertăţii în alegerile de viaţă şi generozitatea.

Cele mai fericite zece țări din lume potrivit acestui clasament sunt Norvegia (1), Danemarca (2), Islanda (3), Elveția (4), Finlanda (5), Olanda (6), Canada (7), Noua Zeelandă (8), Australia (9) și Suedia (10).

La polul opus al clasamentului se află Yemen (146), Sudanul de Sud (147), Liberia (148), Guineea (149), Togo (150), Ruanda (151), Siria (152), Tanzania (153), Burundi (154) și Republica Centrafricană (155).

România ocupă poziţia 57 în clasament.

Raportul mai arată şi că cinci ţări au câte un ministru al Fericirii: Bhutan, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi Scoţia.

Ministerul Fericirii

Ultimul înfiinţat, în 2016, este în Emiratele Arabe Unite, iar cel mai vechi este în Regatul Buthan, acolo unde oficialii au hotărât să nu evalueze bunăstarea populaţiei în funcţie de PIB, şi au au inventat un alt indicator – Gross National Happiness (Indicatorul Naționalal Fericirii). Acesta a fost legiferat prin Art.9 al Constituției Bhutanului ”Scopul principal al activității Guvernului este atingerea fericirii de către fiecare cetățean al țării”. Astfel a apărut şi un Minister al Fericirii, preocupat şi de dezvoltarea unor strategii și metode de calcul performante a Indicatorului Național de Fericire. Rezultatul ar fi obţinut prin însumarea situației economice din țară şi nivelul de satisfacție al populației. Alţi termeni ai formulei, zâmbetul și frecvența lui.

În 2013, Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, spunea că a creat noul minister în onoarea lui Hugo Chavez pentru a continua proiectele pe care le-a lansat predecesorul său.

„Fericirea se manifestă prin abundenţă, splendoare şi frumuseţe. În manifestarea universului nu se află nici sărăcie, nici zgârcenie; nimic nu este cuprins numai în cercul nevoilor. Iată cum curg izvoarele luminii din milioane de stele pe cer. Abundenţa culorilor, căldurii şi a vieţii izvorăşte din ele: aceasta-i splendoarea fericirii” Rabindranath Tagore.

CITEŞTE ŞI Căutarea fericirii: Descoperă vârsta la care suntem cei mai fericiți

Tot astăzi sunt sărbătorite şi Ziua Mondială a Povestitului şi Ziua Internaţională a Astrologiei.

Distribuie știrea