„Impresii din văzduh” este povestea primului zbor făcut de Aurel Vlaicu, relatată chiar de el în presa vremii. Se ridicase de la sol doar 4 metri, iar ăsta era un miracol pentru el. La mai bine de un secol distanță, Doamna Mimi, nepoata pilotului și inventatorului Aurel Vlaicu, ne-a mărturisit şi alte povești, mai puţin ştiute.
În 1913, Aurel Vlaicu visa nu doar să zboare, ci şi la o familie: urma să se căsătorească.
Aurel Vlaicu nu ar fi murit nici din cauza vântului puternic, nici din cauza vreunui atac de cord. Familia ştie că a fost sabotat.
A fost o durere imensă pentru familia Vlaicu. Maria Osain, „Doamna Mimi” cum îi place să se prezinte, este nepoata lui Aurel Vlaicu şi are multe de povestit – despre reuşite, dar mai ales despre chinul de a fi urmașa marelui inventatori. Comuniștii i-au pedepsit familia pentru că a avut avion personal.
Suferă și acum că nu a putut în anii din urmă să recupereze măcar o parte din moștenirea familiei Vlaicu. A câștigat în instanță terenuri, o pădure, parte din Palatul Brukenthal din Avrig, dar nu i s-a retrocedat mare lucru.
Doamna Mimi a rămas cu puțin – fotografii, icoanele aduse de Aurel Vlaicu de la Viena, cu amintiri și mai ales cu iubirea pentru familia ei.