S-au întors la școală în România. Peste 500 de copii reveniți din 35 de țări au fost înscriși în această vară la unitățile de învățământ din Timiș

550 de copii reveniți din străinătate s-au înscris anul acesta la școlile din Timiș. După ce au stat ani buni în Italia, Spania sau Germania, alături de părinții care au muncit acolo, acum se bucură că s-au întors acasă și că merg la școală împreună cu alți copii români. S-au reintegrat, însă au în continuare nevoie de sprijin.

16 Septembrie 2021, 19:50 |

Francesca are 15 ani și s-a născut în Lombardia, unde părinții ei lucrează de 25 de ani. A venit în fiecare vară în România să își viziteze bunicii, însă anul acesta, cu toții s-au hotărât să se mute la Timișoara. Acum studiază la clasa italiană a Liceului „Calderon”, într-un nou colectiv.

Povestea Francescăi nu este singulară.

Giulia este timișoreancă, însă în ultimii ani a locuit cu mama ei în regiunea Veneto din Italia. Chiar dacă veniturile familiei vor scădea considerabil, au decis împreună să se întoarcă în România și să o ia de la capăt. Nu se acomodase foarte bine cu sistemul de învățământ din peninsulă, iar acum va urma cursurile tot la profilul italian.

Numărul familiilor repatriate anul acesta este mare, mai ales din cauza pandemiei, dar și a dorului de casă.

Cei 550 de copii înscriși în această vară la școlile din Timiș s-au repatriat din 35 de țări. Cei mai mulți sunt din Germania, Italia, Spania, SUA, chiar și din Cuba.

Source

Distribuie știrea